Vinul saptamanii Cuvee Alexandru, SERVE

vinul_saptamanii.jpgAstazi se implineste o saptamana de cand ne-a parasit Contele Guy Tyrel de Poix, proprietarul SERVE Ceptura. Pentru cei care au descoperit compania mai tarziu, cand numele sau deja nu mai ridica semne de intrebare, S.E.R.V.E. inseamna Societatea Euro-Romana pentru Vinuri de Exceptie. Pe cei care isi aduc aminte de anii '90, am dori sa-i rugam sa se opreasca o clipa si sa revada chipul rafturilor din acea vreme, invadate de vinuri demidulci oxidate, cu aproape nici un fel de importuri, cu etichete comunistoide si un public care impartea vinurile, inevitabil, in albe, rosii, demiseci si demidulci.

SERVE a reprezentat, timp de cativa ani, singura companie privata din Romania, restul vinului provenind din colosii industriali ai IAS-urilor inca aflate in proprietatea statului. A fost prima companie care a impus pe piata un brand - Vinul Cavalerului - in 1994, pe vremea cand la televizor inca se difuzau doar reclame cu Jelibon, magazinul Bucuresti-Berlin si Gepa ElectroCenter.

Contele de Poix, pe vremea aceea un potential stomatolog de succes, cu experienta oenologica dobandita in alta podgorie a familiei, Domaine Peraldi (50 de hectare in Corsica), a promis vinuri de exceptie si le-a si livrat, an de an. Intrebati orice podgorean sau vinificator mai tanar de 45 de ani, din Dealu Mare sau din alta parte: aproape oricine va raspunde ca a aflat cum se face vin nu din facultate, ci de la SERVE.

Dupa mai bine de 15 ani de investitii, replantari, cautari si experimente, SERVE si-a capatat o forma oarecum finala. Ultimele suprafete de vie batrana au fost inlocuite in 2008, chipul si expresia vinului au capatat siguranta si constanta si se parea ca de acum incolo totul va merge de la sine. Ca un adevarat cavaler al vinului Guy Tyrel de Poix nu a lasat nimic neterminat.

Ba mai mult, inainte de a ne parasi, ne-a lasat o mostenire: Cuvee Alexandru, vinul produs din ultimul rod al viilor batrane defrisate in 2008, care fusesera pastrate din podgoria initiala pentru ca produceau struguri de calitate. Il aducem astazi in discutie, desi nu exista inca disponibil spre vanzare, pentru ca este omagiul adus de Guy de Poix consumatorilor romani care au acceptat, in timp, sa invete Vinul. Un omagiu pentru care merita sa-i multumim mai mult decat am apucat.

Nu vom insista prea mult asupra descrierii - cuvintele ar suna ca niste pietre aruncate spre o vitrina. Orice vin poate avea fructe rosii, corpolenta, complexitate si alte asemenea atribute. Cuvee Alexandru are cu totul altceva. Are dragoste de oameni, incredere in maturizarea pietei si responsabilitate pentru educarea continua a clientilor. Este un vin care sa lase gurile cascate, in timp ce umple inimile. Il veti gasi pe multe bloguri, mereu insotit de aceeasi incadrare fara nici o ezitare: Vin de Excelenta.

Il gasiti pe Alexandru in aceasta fotografie alaturi de restul vinurilor care au creat un nume nu doar pentru SERVE, ci pentru Ceptura si Dealu Mare. Cei care nu vor avea sansa sa il intalneasca sunt indrumati sa guste o sticla de Terra Romana, inchinand un ultim gand Domnului Conte.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 270

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 310

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 379

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 422

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 478

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 494

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 552

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 576

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 430

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 360

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 559

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 716

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 700

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 592

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838