Reteta Zaheu

Trimis la pensie, Bargoz s-a imbogatit cu 1,5 miliarde

De sambata, Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta a inceput un nou capitol. A fost prima zi de munca a comisarului-sef Traian Aurelian Zaheu, care l-a inlocuit pe Bargoz. Noul comandant al IPJ are nume biblic, dupa cel al Sfantului Apostol Zaheu, praznuit de ortodocsi pe 20 aprilie. Care este cunoscut de cititorii de Biblie ca un vames plin de pacate, constient ca le are, dar doritor de smerenie. Potrivit Bibliei, experienta vietii lui Zaheu poate fi si experienta multora dintre noi, chiar daca sub forme usor diferite. De aceea, felul in care s-a apropiat el de Dumnezeu este exemplar pentru oricine vrea sa ia seama, incat se poate vorbi atat de "pilda Zaheu", dar si de "reteta Zaheu", utilizate pentru indreptarea, vindecarea si rezolvarea greselilor, bolilor si problemelor noastre. Probabil, utilizand metodele eroului biblic, dar si cele ale comandantului Zaheu, sefii sai de la Bucuresti s-au gandit ca ar putea avea bune rezultate dupa plecarea chestorului Mircea Bargoz de la comanda politiei locale. Care se pare ca a primit la pensionare, potrivit legislatiei in vigoare, circa 1,5 miliarde de lei vechi salarii compensatorii. Sambata, comisarul-sef Traian Aurelian Zaheu a fost prezentat, de catre chestorul Gheorghe Popa, seful Inspectoratului General al Politiei Romane, in calitate de sef. Noul inspector-sef este numit interimar pe o perioada de trei luni si se pare ca, inca de la inceput, a facut o impresie buna. Pentru prima oara dupa mult timp, subordonatii au venit destinsi la o sedinta, in IPJ se auzeau voci, usile birourilor erau larg deschise si senzatia de cavou disparuse. "Am venit aici ca sa aduc la indeplinire misiunile grele ce ne asteapta, si anume summit-ul NATO, alegerile locale, sezonul estival, alegerile parlamentare. Sunt misiuni pe care trebuie sa le aducem la indeplinire si in privinta carora nu trebuie sa gresim. Dupa parerea mea, problemele cu care se confrunta Constanta sunt acele actiuni de grup, conflictele stradale", a precizat Traian Aurelian Zaheu. De remarcat ca, spre deosebire de predecesorii sai, noul inspector-sef a recunoscut ca, in ipoteza in care postul sau va fi scos la concurs la sfarsitul interimatului, nu se va sfii sa participe, ceea ce este, de ce sa nu recunoastem, o bulina alba pentru noul sef al IPJ Constanta, care pare ca nu se ascunde dupa degete. In ceea ce il priveste pe fostul sef, Mircea Vasile Bargoz, acesta a tinut-o mortis, pana in ultima secunda, ca nu pleaca nicaieri. Abia in seara de dinaintea numirii in functie a noului sef a recunoscut ca nu mai conduce IPJ Constanta. Nu stim cate regrete are in aceasta privinta, dar cert este ca Bargoz a parasit Constanta probabil mai bogat cu un miliard de lei vechi.

1,5 miliarde pentru un chestor

Avand in vedere ca, de exemplu, un simplu comisar-sef, aflat pe o functie de conducere a unui serviciu, primeste de regula 300 - 500 de milioane de lei vechi la pensionare, nu este greu de ghicit cam cu cati bani din fondurile MIRA pleaca un chestor. Presupunand ca Bargoz a avut un salariu net de 1.000 de euro pe luna, tinand cont de prevederile Ordonantei de Guvern 38/2003, privind salarizarea si unele drepturi ale politistilor, la trecerea la pensie, Bargoz a primit aproximativ 40.000 de euro, ceea ce inseamna 1,5 miliarde lei vechi. Trocul cu gradul de chestor in schimbul IPJ Constanta, pe care se spune ca l-a facut Dan Valentin Fatuloiu cu Bargoz, nu a fost deci chiar asa de rau, chiar daca IPJ Constanta l-a pensionat pe Mircea Vasile Bargoz.

"IPJ nu este trambulina"

In vreme ce la IPJ se desfasura conferinta de presa in care protagonistii erau Gheorghe Popa si Traian Aurelian Zaheu, la sediul PNL, Cristian David, ministrul MIRA, preciza ca se asteapta ca noul inspector-sef sa reuseasca sa faca fata cerintelor acestui judet greu, cu o situatie operationala deosebita, caruia ultimii inspectori-sefi nu prea i-au dat de cap. Totodata, a mai precizat ministrul, nu trebuie interpretat ca IPJ Constanta este o rampa de lansare catre pensionare sau catre gradul de chestor, iar faptul ca noul inspector-sef nu este bastinas nu este neaparat un lucru rau. Si chestorul Popa a tinut sa abordeze acest subiect, mentionand ca, la momentul de fata, s-a considerat oportun ca fie adus un inspector-sef din afara, insa motivele acestei hotarari nu pot fi date publicitatii deocamdata. Comisarul-sef Zaheu are 51 de ani, iar pana in prezent si-a desfasurat activitatea la Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate din cadrul IGPR.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 416

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 712

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 630

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 249

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 393

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 805

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 471

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 389

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 888

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7663

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 759

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 596

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 558

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 812

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 593