Cartea zilei Labirintul morții - Petre Gr. Ionașcu

Labirintul morții, foto: Editura Corint

Timp de doi ani, între decembrie 1916 și noiembrie 1918, România s-a aflat sub ocupația Puterilor Centrale. Situat foarte aproape de linia frontului, orașul-port Brăila s-a numărat printre așezările cu mare importanță strategică ale acelei perioade – motiv pentru care orice act de nesupunere din partea locuitorilor a fost aspru pedepsit de autoritățile de ocupație.

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Petre Gr. Ionașcu (1892–1920), ziarist care în perioada neutralității României a fost unul dintre criticii îndârjiți ai imperialismului german.

Arestat la începutul lui 1918 ca „șef ” al unui lot de brăileni și ofițeri români evadați din lagăre implicați în „marele spionaj de la Dunăre”, a fost judecat de Curtea Marțială Germană și condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 10 ani de închisoare. Mai întâi a fost trimis în exil forțat la Râmnicu‑Vâlcea, apoi închis la Gross‑Strehlitz, în Silezia.

Foarte slăbit din cauza tratamentului inuman din detenție, Petre Gr. Ionașcu, protagonistul celei mai importante filiere de spionaj deconspirate în zona Dunării de Jos, a murit la puțină vreme după încheierea conflagrației.

Povestea vieții lui este una despre trădare, patriotism, solidaritate umană, cruzime și dragoste în vremuri grele, de război.

„Romanul scris de Petre Gr. Ionașcu este o incursiune prin experiența carcerală a «gazetarului‑spion». Ionașcu descrie, în cuvinte simple și pline de sensibilitate, traseul prin universul concentraționar german din anii Marelui Război, uzând de experiența unui vechi ziarist care știe să plaseze anterior acestor evenimente momentele emoționante ale execuțiilor al căror martor a fost în vara lui 1917.” (Cristian Constantin)

sursa text: Editura Corint 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 25 septembrie 2023. Zi de balanță, de echilibru, de început de săptămână cu potențial de a merge în orice direcție posibilă

25 Sep 2023 818

#ConstanțaEsteBine 23 septembrie 2023. Echinocțiu de toamnă cu bucurie și blândețe pentru noi toți!!

23 Sep 2023 984

#ConstanțaEsteBine Ziua 286 – 13.10.2022. Astăzi sărbătoresc frica de necunoscut

13 Oct 2022 1237

Bancul zilei Soție de programator

08 Aug 2022 1830

Cartea zilei Gena. O istorie fascinantă

01 Aug 2022 2866

Cartea Zilei „Ploaia curcubeu“ de Andreea Iatagan

31 Jul 2022 2948

Cartea Zilei „Îl iubesc pe tati“, de Giles Andreae

30 Jul 2022 3061

Cartea Zilei „O iubesc pe mami“ de Giles Andreae

29 Jul 2022 1400

Cartea Zilei „Bufniţel și prima zi de școală“ de Debi Gliori

28 Jul 2022 1486

Cartea Zilei „Totu-i mai ușor cu un pupic!“ de Smriti Prasadam-Halls

27 Jul 2022 1589

Cartea zilei „Praf de zâne“ de Ana Dragomir

26 Jul 2022 1698

Cartea Zilei „Prin ochii tăi. Un dar de la copilul meu“ de Ainsley Earhardt

25 Jul 2022 1501

Cartea zilei „Luna vrea să zboare“, de Andreea Lițescu

24 Jul 2022 1670

Cartea zilei Vreau să știu totul

23 Jul 2022 1591

Cartea zilei Așa ceva nu ți s-ar putea întâmpla niciodată

22 Jul 2022 1926