Acesta a fost gasit
in Spania si extradat in Romania. Pe numele lui Mitrita Lefter, zis Machi,
exista un mandat de aducere, emis de Tribunalul Galati, la sfarsitul anului
2007. Alaturi de George Sovaiala si Costel Enache, el este acuzat de uciderea,
in luna octombrie 2006, a tanarului student la Academia Navala Mircea cel
Batran din Constanta. Mitrita Lefter, zis Machi, unul din cei trei tineri
acuzati de uciderea lui Alexandru Goga, a fost prins, in ziua de 21 aprilie, la
Madrid de catre autoritatile spaniole si predat politistilor galateni. Pe
numele sau exista un mandat de aducere, emis de catre Tribunalul Galati, la
finalul anului 2007. In dimineata urmatoare, Mitrita Lefter a fost prezentat
magistratilor, cu propunere de arestare pe o perioada de 29 de zile. Alaturi de
Costel Enache, de 17 ani, elev la Liceul de Marina din Galati, si de George
Sovaiala, de 18 ani, acesta este acuzat ca, in luna octombrie 2007, l-a ucis in
bataie pe Alexandru Coca. Cei trei, baieti de la tara, domiciliati in comuna
Frumusica, au plecat sa se distreze in Galati. Au luat la rand mai multe baruri
si, la un moment dat, au hotarat sa se intoarca acasa. Au luat un taxi, dar, pe
drum, s-au razgandit. Fapt care pe Alex Coca avea sa-l coste viata. Cei trei au
coborat din taxi si au incercat sa intre intr-un club, dar nu li s-a permis
accesul, din cauza faptului ca unii dintre ei nu erau imbracati adecvat, mai
precis erau in trening. In vreme ce se certau cu bodyguarzii, Alexandru Coca,
secondat de unul din amicii sai, i-a masurat cu privirea. Tinerii, care si-asa
sufereau de un complex pentru ca nu erau "oraseni", au luat foc,
simtindu-se jigniti de privirea studentului. A urmat un schimb de replici de
genul "ce te uiti, ma?", "ma uit ca vreau!", iar din senin
Mitrita Lefter, Costel Enache si George Sovaiala au tabarat asupra studentului.
L-au batut crunt, cu pumnii si picioarele. Amicul victimei a incercat sa-i sara
in ajutor, dar a fost doborat.
Batut cu picioarele
in cap
Martorii aveau sa
declare politistilor ca Alex Coca se prabusise in genunchi, iar cei trei
continuau sa-l loveasca in cap cu picioarele. Multumiti ca-i dadusera o lectie
oraseanului tupeist, au fugit. Nu avusesera intentia sa-l omoare, ci doar sa-i
administreze o mama de bataie. Din nefericire, Alex Coca a ajuns la spital in
coma si, cateva ore mai tarziu, a murit din cauza loviturilor primite.
Politistii au pornit in cautarea autorilor. Nu aveau decat franturi de
informatii. Un martor ii vazuse urcand intr-un taxi, un taximetrist parca isi
amintea o cursa, bodyguardul se certase cu niste necunoscuti... martorii ii
vazusera lovind. Nimeni nu putea, insa, sa precizeze identitatea celor care
dadusera dovada de atata cruzime. In vreme ce familia Coca isi plangea fiul
ucis cu salbaticie si in mod absurd, opinia publica arata cu degetul politia,
care nu era in stare sa-i prinda. La cateva zile dupa aceea, cei trei tineri au
aflat, de la televizor, ca un tanar din Galati murise dupa ce fusese batut. Au
realizat ca era vorba de cel pe care intentionasera sa-l invete minte si si-au
dat seama ca sunt criminalii pe care ii cauta politia. Au pus la cale fuga din
tara, dar numai Mitrita Lefter, care lucra pe santier, a reusit sa faca rost de
bani, imprumutand de la seful sau, si a fugit in Spania. Dupa cateva zile,
ceilalti doi au fost arestati. Costel Enache a fost ridicat chiar de la ore,
spre groaza profesorilor. Toti trei au fost trimisi in judecata pentru omor,
Mitrita Lefter, in lipsa. Anchetatorii afirma ca, in tot acest timp, au stiut
unde se ascunde cel de-al treilea autor al omorului, dar au asteptat momentul
prielnic pentru a pune mana pe el.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: