Distracţie la Constanţa, unde se dezbracă zdreanţa

cruda.jpgAceastă vară toridă face ca hormonii cuibăriţi prin trupurile junelor şi junilor autohtoni să o ia complet razna şi să se dezlănţuie în veritabile efluvii, care nu se văd, dar se simt. La sfârşitul săptămânii trecute, de pildă, feromonii au umplut un club din Mamaia atât de tare, încât şi anahoret să fii şi tot te izbea mirosul lor, dându-ţi gânduri pârdalnice. Petrecerea cu iz orgiastic desfăşurată acolo a reunit toată floarea cea vestită a panaramelor din România, în frunte cu Daniela Crudu. Însoţită de sora ei şi de donşoara care prezintă la nudul gol rubrica "Vremea" în ziarul Libertatea, Cruduţa s-a dat în stambă şi, cu siguranţă, trăsese un şnaps înainte, fiindcă ea e fată timidă şi, altfel, n-ar fi putut să se manifeste în halul ăla. Pentru că atmosfera devenise irespirabilă şi dogoarea le făcuse pe piţipoance să asude din greu, ele au preferat să-şi dea jos textilele din dotare şi, rămase fără zdrenţele de firmă, au făcut un show incendiar, veselindu-se pe sănătate. Că doar se ştie: la Sovata e fericită fata, la Constanţa se bucură până şi zdreanţa, aia de firmă, precum zisei. Participanţii la distracţie au avut oarece emoţii atunci când cele trei graţii, una mai guşată ca alta, s-au aruncat în piscină, dar, din fericire, nu s-a declanşat niciun tsunami, organizatorii având cunoştinţe elementare de fizică şi punând în bazin extrem de puţină apă, cât să nu eşueze cele trei foci. Amfitrion al manifestării a fost însuşi primarul de Constanţa, Radu Mazăre, care, între atâtea fătuci destrăbălate, s-a simţit nu ca peştele în apă, pentru că această comparaţie nu e elocventă, ci ca peştele pe trotuar.

Dacă ai doza de masochism necesară să urmăreşti, de dimineaţă şi până seara, programele Antenelor, la sfârşitul zilei îţi vine să te spânzuri, atât de gravă pare situaţia. Că au cam exagerat puţin şi-au dat seama, probabil, şi producătorii, care, ca să demonstreze că, în România dictatorului Băse, se întâmplă totuşi şi lucruri frumoase, au decis să scoată pe sticlă o emisiune ceva mai veselă decât ferparele prezentate, peste zi, de cioclii de serviciu: Gâdea, Ciutacu, Grecu, Stan, Tudor, Badea. Şi cine ar fi putut să prezinte o astfel de emisiune decât Andrei Zaharescu, un băiat de zahăr dedulcit la cafea moca şi, zic gurile rele, la o mulţime de alte lucruri moca. Soţul soţiei sale va prezenta o emisiune de vacanţă cuprinzând doar ştiri trăsnite şi situaţii amuzante sau fericite petrecute în ţara noastră. Aşa că, dacă aveţi vreun botez, vreo nuntă, vreo cumetrie, vreo paranghelie sau alt motiv să fiţi bucuroşi, nu ezitaţi să-l faceţi public prin intermediul emisiunii lui Zaharescu. Băiatul acceptă orice dedicaţie şi primeşte cât îi daţi, aşa că nu vă speriaţi că o să vă ceară "Fără număr!".

Precum se ştie, până în America e cale lungă. Lui Columb i-au trebuit vreo trei luni s-ajungă şi chiar şi fosta doamnă Columbeanu a avut nevoie de câteva ore ca să se vadă iar în California, la iubitul ei chinez. Până să străbaţi o asemenea distanţă, mănânci nu o pâine, ci mai multe, or, se ştie că pâinea prosteşte, iar duduia Monica vrea să rămână tot deşteaptă, cum a făcut-o mămica ei. Şi ce mijloc mai sigur, ca să-şi întreţină deşteptăciunea pe timpul călătoriei cu avionul, decât să citească? Aşa că, spre a-i trece mai uşor timpul, manechinuita din Bacău şi-a cumpărat, din Bucureşti, ditamai cărţulia, intitulată "Noblesse oblige" şi scrisă de o anume Christine Grafin von Bruhl. Cartea e atât de scorţoasă, că până şi "Capitalul" lui Marx pare o broşurică pe lângă ea, dar sunt convins că, la cât de isteaţă este, Moni o s-o citească din scoarţă în scoarţă până ajunge la Los Angeles, ba o să-i şi placă grozav, fiindcă autoarea dă o mulţime de sfaturi utile. Cum ar fi, de pildă, că "nimeni nu se căsătoreşte sub rangul său, iar dragostea nu are nimic de-a face cu mariajul". Păi, vedeţi? Din axioma asta Moni n-a ştiut decât partea a doua, că, dacă o afla şi pe prima, era demult în China! Şi, de-ar fi citit minunăţia asta de manual special scris pentru băcăuancele aristocrate de la cratiţă, alea bătute de bărbat la patru coaste, poate că Moni şi-ar fi dat seama imediat că Iri nu e de nasul, ci sub nasul ei şi şi-ar fi căutat un altfel de partener. Unul mai înalt măcar în rang, că doar centimetrii nu contează când doi oameni se iubesc. Vedeţi ce drame se pot petrece dacă nu bagă banditul ăla de Funeriu cărţile potrivite în programa de bac?

Inspirat, probabil, de compozitorul a cărui reincarnare se consideră, Marius Moga a scris o piesă intitulată "Serenada", care va apărea pe albumul "Zebra". Doar că serenada lui n-are nimic de-a face cu serenadele lui Mozart, ci este o melodie în care nu s-aude niciun clavecin, ci doar sunete electronice, create de un computer mai plin de bemoli decât toţi cantautorii moderni la un loc. Şi, cum orice cântec nu e complet dacă n-are şi un videoclip pe măsură, Moga a decis să filmeze un astfel de videoclip, după o idee ceva mai deosebită. El şi-a imaginat că se află în Brazilia şi este un hoţ de diamante. Dar, cum Brazilia e tare departe şi biletul de avion, tare scump, junele a preferat să filmeze în Amazonia locală: la Buftea, pe malul gârlei. Condiţiile au fost aproape identice: căldură ca-n infern, buruieni la greu, brazilience la fel de sexoase ca şi la ei, doar că ale noastre scuipau seminţe de floare. De piranha, n-a avut parte micul Mozart, în schimb, a avut parte de ţânţari, care l-au terorizat de-a jurat, săracul, ca următorul clip să-l filmeze la Bâlea-Lac! "Spre seară a fost o adevărată invazie de ţânţari", zice el. "M-am simţit că în «Independence Day». Veneau spre noi din toate părţile, iar ţânţarii din Buftea sunt foarte agresivi, credeţi-mă!" Bietul de el, auzi, dom'le, să se simtă ca-n Independence Day!... Ca să vedeţi ce înseamnă să te uiţi prea mult la filme de groază, te marchează pe viaţă! Acum, aviz amatorilor: dacă vreţi să deveniţi celebri şi nu ştiţi cum, daţi o raită prin Buftea şi staţi cuminţi pe malul apei, apoi rugaţi-vă să vă pişte aceiaşi ţânţari care l-au devorat de viu pe Moga: cine ştie, poate că, în afară de malarie, enervantele bâzâitoare mai transmit şi talent...

www.reportervirtual.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 924

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 950

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 456

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 564

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 441

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 428

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 448

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 520

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 581

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 603

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 604

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 469

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 408

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 591

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 751