Tampeniile lui Comanescu despre piata media din 2010 (guestpost)

Dat fiind că m-am săturat să combat prin diferite gazete, la cererea jurnaliştilor români de media tâmpeniile lui Rupert Murdoch despre conţinutul cu plată pe internet, am decis să pun în circulaţie propriile tâmpenii, ca să comenteze alţii pe seama lor.

Adevărul opreşte inserturile de carte şi DVD. Tirajul se dublează instantaneu. Dinu Patriciu cumpără la loc Rompetrol din profitul ziarului.
"Cancan" se vinde unui megainvestitor, Guvernul României, şi îşi schimbă numele în "Bocboc".

"Gazeta sporturilor" se transformă în cotidian de investigaţii şi politică, fără fotbal. Pe prima pagină e tot Jiji, dar ce vreţi să facă?

Strategia "vrem să fim cumpăraţi numai pentru conţinut, nu pentru inserturi, nu facem campanii de publicitate, că nu ne trebe" de la Evenimentul zilei dă în fine rezultate, după ce ziarul se apropiase ameninţător de 30 de mii de exemplare vândute. Evenimentul o ia, cum ziceam, în sus, dar rău de tot, astfel încât trebuie să-şi crească numărul de pagini cu câte patru în fiecare zi, ca să satisfacă foamea de conţinut a cititorilor. Taie copaci şi angajează jurnalişti în continuare, dar, pe 15 aprilie 2010, ziarul se opreşte fiindcă s-au terminat ziariştii şi pomii din România. 15 aprilie e Ziua Pădurilor, dacă nu ştiaţi.

Dacă tot a terminat cu suplimentul "Scînteia" de la "Jurnalul naţional", Marius Tucă începe să vândă liderul pieţei cualiti la pachet cu retururile din aceeaşi zi a anului trecut, care sunt şi ele la pachet cu Scânteia de-acum 21 de ani. Mutarea distruge rămăşiţele Rodipetului, al cărui singur angajat face discopatie de la baloţi.
Sorin Ovidiu Vîntu închide Realitatea TV şi deschide blog la Vintu.md, cu o temă moka, din lipsă de bani. Leaderboardul (spaţiul ăla mare de banner de sus) e vândut pe cinci ani la Eximbank. După o vreme, Radu Soviani, rămas fără Business Standard şi alte standarde editoriale, se raliază şi el la Vintu.md şi începe să semneze posturi scrise la patru mâini împreună cu mogulul, sub numele de Radu SOV.

Academia Caţavencu îşi câştigă din nou neatârnarea de sub jugul SOVian (fără legătură cu Soviani, de data asta) şi apare sub numele de "Liceul Industrial Caţavencu".

"tabu" se repoziţionează în glossy de bărbaţi. Schimbarea trece neobservată.

Voiculescu îşi mai trage o televiziune, Antena 666, de scientologie şi bune maniere. Teologul Mihai Gâdea e director şi-acolo. Se discută de credinţa în Dumnezeu a lui Băsescu, care nu este. Stan primeşte nişte platane Technics SL-1200 la care bagă scratch-uri cu exorcisme şi Portishead.
Adrian Sârbu deschide un muzeu al figurilor de ceară cu marile vedete PRO din anii ‘90, în fostul sediu al OTV-ului de la Romană. În muzeu şade şi Andreea Esca cea vie, care mai primeşte 4500 de euro pe lună pentru acest job secundar.

Călin Fusu de la Neogen face rost, de la un investitor străin, de o turbincă fermecată, în care sunt bani pentru bloggeri. Ea, turbinca, conţine hârtii verzi de 100 (alea albastre sunt prea mici), care nu se termină niciodată, oricâte ai lua. Ca să se separe publicitatea de editorial şi să nu iasă discuţii, bloggerii primesc bani ca să NU posteze.

Cabral îşi trage un transplant de piele, nu mă-ntrebaţi ce-are asta cu media. Treaba se-ncurcă, transplantul iese portocaliu, ca şi Cabral. Mai încearcă odată şi se face prăzuliu, ca propriul blog, după care Cabral se declară oltean. Rasiştii de pe internet îl iau tot de extraterestru.

Mihnea Măruţă (Maruta.ro) cumpără, din ajutorul de şomaj, TVR, unde îl angajează pe Cătălin Măruţă (PRO TV), ca să facă un talk-show numit "Tonomatul DP Noi".
Cristi Şuţu începe, în fine, să monetizeze pe Sutu.ro traficul imens obţinut prin publicarea sondajelor de alegeri, vânzându-se lui Vîntu, Patriciu, Voiculescu şi Băsescu. Dovada clară a jocurilor murdare făcute de Şuţu e chiar prezenţa aici a lui Comanescu, un tip dubios care miroase a Burberry şi a bani.

Sursa: sutu.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1465

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1003

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 593

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 537

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 606

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 630

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 633

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 485

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 418

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 610

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 773