A fost lansat NAO, cel mai spectaculos robot umanoid (foto/video)

descopera.jpgCompania franceză Aldebaran Robotics a lansat o nouă versiune a robotului NAO, cel mai vândut robot umanoid din lume.

La 3 ani de la lansarea primei versiuni a roboţelului Nao, care s-a vândut în 2.000 de exemplare, Aldebaran Robotics a anunţat o nouă versiune a acestuia, mult mai performantă.

"Lansarea unei noi generaţii de roboţi NAO înseamnă foarte multe pentru compania noastră. Suntem mândri că putem oferi clienţilor noştri numeroase opţiuni, indiferent de sectorul în care aceştia activează. Robotul NAO Next Gen poate fi de folos organizaţiilor care lucrează cu copii autişti sau cu persoanele care şi-au pierdut autonomia. Am creat Alderan Robotics în 2005 cu acest scop: să contribuim la bunăstarea omenirii" , a comentat Bruno Maisonnier, fondatorul şi totodată şeful companiei Alderabaran Robotics.

Nao este un robot programabil, ce poate fi folosit în nenumărate domenii, printre care în cercetare, în învăţământ şi în toate câmpurile în care asistenţa robotizată este utilă.

Noua generaţie de roboţi Nao foloseşte un procesor puternic, de 1.6GHz, şi două camere video HD. Acest lucru îi permite să recepţioneze simultan două stream-uri video, îmbunăţind viteza de procesare şi performanţa robotului, acesta fiind capabil să recunoască obiectele şi feţele utilizatorilor mult mai rapid, chiar şi în condiţii slabe de iluminare. Robotul mai este dotat cu un senzor de distanţă, două receptoare şi emiţătoare de unde infraroşii, nouă senzori tactili şi opt senzori de presiune.

De asemenea, robotul beneficiază de 4 microfoane şi de un program de recunoaştere vocală îmbunătăţit, care îi permite să identifice cuvintele cheie mult mai uşor, cât şi îmbunătăţiri în sistemul de navigaţie. NAO poate dialoga în 8 limbi, iar cei de la Aldebaran Robotics lucrează la conceperea de conţinut educaţional care să permită folosirea acestuia în licee.

Sursa: Descopera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 410

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 4087

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 687

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 406

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 635

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 833

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20667

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 550

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 745

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31345

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5473

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 761

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 965

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 787

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2791