Antiperspirantele - responsabile pentru apariţia cancerului la sân?

descopera_1.jpgParabenii, o clasă de chimicale care se regăsesc în antiperspirante, sunt prezenţi şi în multe tumori mamare, dar şi în ţesuturile celor care nu utilizează astfel de produse cosmetice care inhibă secreţia glandelor sudoripare.

Un nou studiu efectuat în Marea Britanie a analizat 160 de probe de ţesut mamar, prelevate de la 40 de paciente care au suferit mastectomii. În 99% dintre probe au fost găsite urme de parabeni, iar 60% dintre probe aveau cinci tipuri diferite de parabeni. Chiar şi la pacienţii care nu au utilizat niciodată antiperspirante au fost găsite urme de parabeni. Motivul, spun specialiştii, este că parabenii sunt folosiţi drept conservanţi pentru şampoane, cosmetice, produse farmaceutice şi chiar alimente.

Cercetarea nu arată categoric faptul că parabenii produc cancer. Specialiştii menţionează că este posibil ca persoanele care nu au cancer şi care sunt expuse la aceste substanţe să aibă aceeaşi cantitate de parabeni în ţesutul mamar, fără a fi afectate. Însă studiul nu a inclus şi o analiză a ţesutului mamar provenit de la persoane care nu suferă de cancer.

Oamenii se tem de aceste chimicale pentru că, la nivelul corpului uman, parabenii se comportă la fel ca estrogenul, iar expunerea mărită la acest hormon, pe întreaga durată a vieţii, este asociată cu riscul dezvoltării cancerului mamar. Din acest motiv, mulţi specialişti se tem că şi expunerea de lungă durată la parabeni ar putea duce la apariţia cancerului.

În Statele Unite, Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) nu are dreptul de a impune reguli industriei cosmeticelor, dar a pus la dispoziţia publicului un rezumat cu privire la ultimele cercetări legate de parabeni şi a declarat că şansele ca aceste chimicale să producă vreo formă de cancer sunt mici. "În prezent nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte conţinutul de parabeni din cosmetice", a concluzionat FDA.

 Aceeaşi părere o au şi specialiştii de la The American Cancer Society, organizaţie care are ca scop prevenirea cancerului. "Nu există studii epidemiologice solide care să evidenţieze legătura dintre cancerul mamar şi aceste substanţe chimice", a declarat organizaţia pe situl propriu.

Sursa: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 397

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 486

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 383

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 395

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 432

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 482

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 504

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 561

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 579

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 437

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 373

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 565

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 723

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 594