Hamburger-ul din carne „crescută" în laborator va fi gata în acest an

descopera_1.jpgOamenii de ştiinţă olandezi de la Universitatea din Maastricht au folosit celule stem pentru a crea fîşii subţiri de carne de vită, ce pot fi utilizate pentru producerea hamburgerilor.

Scopul acestei cercetări este acela de a obţine carne printr-o metodă mai eficientă decât creşterea animalelor, care are o eficienţă scăzută (cca. 15%) şi afectează puternic mediul înconjurător. Prin această metodă, eficienţa ar putea ajunge la 50%.

Conform declaraţiilor prof. Mark Post, conducătorul proiectului, utilizarea cărnii sintetice ar putea reduce impactul ambiental al producţiei de carne cu până la 60%.

Cercetătorii au reuşit să obţină în laborator fâşii subţiri de ţesut muscular, cu lungimea de cca. 2 cm, lăţimea de 1 cm şi grosimea de 1 mm. Bucăţile au culoarea albă şi arată oarecum ca fâşiile de calamar.

Amestecându-le cu sânge şi grăsime obţinută, de asemenea, în laborator, vor rezulta hamburgeri sintetici, pe care cercetătorii intenţionează să îi obţină până la sfârşitul acestui an.

Gustul este, deocamdată, fad, iar cercetătorii afirmă că mai au de lucru pentru a obţine o carne cu aromă corespunzătoare. Apoi, e necesară rafinarea metodei pentru a spori randamentul.

descopera_2.jpg

Unii oameni de ştiinţă consideră că fabricarea cărnii sintetice este o alternativă sustenabilă la creşterea animalelor, mai ales în condiţiile în care cererea de alimente creşte mereu. Se estimează că, în următorii 50 de ani, producţia de alimente va trebui să se dubleze, pentru a face faţă cererii generate de creşterea populaţiei planetei, în condiţiile în care schimbările climatice, lipsa apei şi urbanizarea crescândă vor face tot mai dificilă obţinerea hranei.

Alţi specialişti sunt, însă, îngrijoraţi de conţinutul de substanţe antibiotice şi antifungice care vor trebui utilizate pentru a asigura conservarea acestei cărni sintetice şi cred că problema ar putea fi soluţionată mai degrabă prin reducerea consumului de carne în rândul populaţiei ţărilor dezvoltate.

Sursa: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1354

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 905

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1625

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 869

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 904

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 936

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2564

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1039

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 876

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 757

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2698

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3161