Stephen Hawking ar putea comunica prin puterea gândului

descopera_1.jpgUn dispozitiv de mărimea unei cutii de chibrituri, numit iBrain, l-ar putea ajuta pe fizicianul englez Stephen Hawking, paralizat ca efect sclerozei laterale amiotrofice, să comunice prin puterea gândului.

iBrain face parte din noua generaţie de dispozitive portabile neuronale şi algoritmice destinate să monitorizeze şi să diagnosticheze anumite afecţiuni precum apneea, depresia sau autismul. Inventat de o echipă de cercetătători condusă de Philip Low, directorul executiv al companiei NeuroVigil, dispozitivul se remarcă drept o posibilă alternativă la tehnicile costisitoare utilizate în laboratoarele pentru cercetarea somnului.

Folosind un singur canal de culegere a semnalelor electrice cerebrale care se schimbă în funcţie de activitate şi gânduri, dar şi în funcţie de patologiile care însoţesc anumite tulburări mentale, invenţia poate colecta date în timp real, atunci când pacientul stă în pat sau se uită la televizor.

Pentru a descifra şi cele mai dificile unde, care trec prin mai multe circumvoluţiuni ("cute") ale creierului şi apoi prin craniu, dr. Low a creat un algoritm, numit Spears, încă din anul 2007.

"Ideea a fost să vedem dacă Stephen îşi poate folosi mintea pentru a crea un model consistent şi repetabil pe care un computer să îl poată traduce într-un cuvânt, literă sau chiar comandă", a declarat Low. Pentru a pune în aplicare acest experiment, Low şi echipa sa au călătorit la Cambridge, la biroul lui Stephen Hawking. Ei l-au rugat pe fizician să utilizeze iBrain şi să îşi imagineze că se joacă cu o minge în mâna dreaptă. Deşi savantul nu îşi poate mişca mâna, cortexul motor poate elibera comanda generând unde electrice în creier. Algoritmul a reuşit să judece gândurile fizicianului drept semnale şi să le reprezinte drept semne pe o grilă.

Sursa: Descopera.ro

"Intenţia noastră a fost de a vedea dacă există vreo schimbare în semnal şi asta am şi observat", a spus Low. Acum, NeuroVigil intenţionează să repete strudiul pe o populaţie mai mare de indivizi care suferă de boli neurodegenerative.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 390

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 576

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 507

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 1012

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 630

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 814

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 440

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 555

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 529

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 791

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 766

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 888

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 839

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1004

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 759