Insemnarile lui Georges Milesco

29449_54269.jpgCartea aceasta am scris-o mai întâi în franţuzeşte la Paris, în 1958-1959. Era un moment dramatic al istoriei noastre şi al vieţii mele în particular: deznădejdea de după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956, decepţiile mele din anul petrecut la Radio Europa Liberă, la München, grava dezbinare dintre mine şi soţia mea... E o carte tristă şi profund pesimistă de la mijlocul vieţii mele, în care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vieţii mele de până atunci.
Am dat manuscrisul amicului meu Emil Cioran ca să-l citească. Mi-a spus cam aşa ceva: „E bine scris, dar ai prea puţine şanse s-o publici... Nu e în stilul «noului roman» [Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet...]. Apoi, participarea la războiul împotriva Uniunii Sovietice, atât de îndrăgită de franţuji!... Dar, dacă ajungi odată cunoscut în alt domeniu [se gândea la teza mea de filozofie a istoriei], poate ai să poţi"... Acel moment s-a prezentat vreo 45 de ani mai târziu, în România, şi am îndrăznit să public cartea, tradusă de mine în româneşte.
A fost însă singura mea carte care să se vândă foarte încet, pe când toate celelalte se cumpără cu miile şi chiar zecile de mii. Cauza probabilă era confuzia dintre numele eroului şi cel al spătarului Nicolae Milescu (care, fie zis în paranteză, nu s-a chemat Milescu niciodată, ci doar „Nicolae Spătar"... Milescu a fost numele luat de frate-su după o moşie a nevestii)! (Neagu DJUVARA)

Cele mai noi aparitii editoriale le poti gasi pe http://www.pravaliacucarti.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR anunță Târgul de Carieră Feroviară în România, între 12-14 iunie 2024

15 May 2024 168

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu în vizită de lucru în Portul Constanța

15 May 2024 228

MINAC Vernisajul expoziției temporare „O istorie a celui mai vechi oraș locuit din România – Constanța“ la sediul Muzeului Național de Istorie a Moldovei

14 May 2024 406

Oficial de la Biroul Electoral Central! Măsuri pentru desfășurarea campaniei electorale

14 May 2024 428

#citeșteDobrogea Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

14 May 2024 731

Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a câștigat, la Constanța, despăgubiri pentru prăvăliile pe care le deținea în Tulcea! (MINUTA)

14 May 2024 477

Pe surse CCR respinge sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor

14 May 2024 335

România ar putea deveni prima țară cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional

14 May 2024 344

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, pe agenda CCR

14 May 2024 347

Volumul „Un tătar din România“, apreciat de cititori și istorici Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române - „Cartea semnată de Tasin Gemil vibrează de sentimente, emoții și adevăr“

13 May 2024 980

Întrevederea conducerii Autorității Electorale Permanente cu reprezentanții Asociației Mondiale a Organismelor Electorale

13 May 2024 296

Șeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf, la un eveniment prezidat de către președintele Turciei

13 May 2024 441

„Respect pentru muncă și cei care muncesc“ Protest de amploare în fața Guvernului României (GALERIE FOTO)

13 May 2024 472

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța celebrează Ziua Națională a Portului Tradițional din România

12 May 2024 516

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 710