Părintele Calciu despre societatea americană, ortodoxia din America şi convertiri Dumnezeu lucrează. Şi iubirea lucrează.

- Părinte, credeţi că azi elitele trebuie să mai joace un rol în situaţia asta de tranziţie, aşa cum a fost atâtea sute de ani în istorie, sau masele de fapt trebuie să ia cât mai mult din acest rol?

- Ştiţi ce spunea Horaţiu? "Urăsc vulgul profan". Cea mai umilită ţară din lume e America. Absolut. Prin acţiune masonică, prin mafii politice... Acolo la conducere este întotdeauna o elită economică, nu inteligentă. Bush [junior, n.n.] nu are nici o inteligenţă, e un biet om oarecare. El şi Condoleeza Rice şi toţi aceştia sunt implicaţi în problema petrolului, aşa că toate acţiunile sunt aşa cum sunt. Nu îi interesează pe ei nimic în privinţa populaţiei. Nivelul cultural al populaţiei este foarte, foarte mic. Sunt poate milioane de analfabeţi care trăiesc muncind, şi apoi toată această clasă medie care susţine întreaga Americă. Dar când un element este foarte bun, începând din liceu este urmărit, ajutat, trimis la facultate, este pus în toate condiţiile de a lucra. Iar dacă nu au aceste elemente, le aduc din alte părţi. Nu-i interesează nimic altceva. Şi toată această masă este condusă de intelectuali elitişti, care fac tot ceea ce fac spre folosul tuturor, pentru că ei vor să le meargă bine în afacerile lor. Şi aşa merge toată maşina aceasta americană, care este o maşină coruptă. Şi toţi sug din clasa medie. Clasa medie plăteşte toate taxele, clasa medie munceşte şi ziua şi noaptea, clasa medie respectă legile. Cei de sus nu-şi plătesc taxele, ca şi la noi, cei de jos nu plătesc că nu au cu ce plăti şi trăiesc din munca clasei medii. Toată această clasă medie masivă şi obscură duce înainte întreaga societate americană. Câteodată se mai răscoală şi apare la alegeri acea voce mută, cum o numesc americanii, care îşi spune cuvântul împotriva unui candidat. Dar dacă totuşi candidatul este însurat şi are copii, dacă este moral, dacă are un câine pe care îl iubeşte, pisici... atunci totul este bine!

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/16/parintele-calciu-despre-societatea-americana-ortodoxia-din-america-si-convertiri-dumnezeu-lucreaza-si-iubirea-lucreaza/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1451

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1001

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 495

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 591

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 466

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 534

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 599

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 623

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 629

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 484

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 417

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 609

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 770