Pentru ce trăim? Cum moare sufletul, cum se pierde duhul sfânt?

Dumnezeu ne cere acum să urmam faptele lui Iisus şi cuvintele Lui

Dumnezeu a creat toate cele ce se vad si le-a dăruit oamenilor spre bucuria lor. Le-a dat şi plăceri, dar le-a dat şi o lege a dreptăţii. De la venirea lui Hristos însă, Dumnezeu cere o altă dreptate: o inimă curată, gânduri nevinovate, cuvinte folositoare, sfinţenie deplină, desăvârşire. Şi drept este să ne ceară aceasta, pentru ca ne-a trimis şi modelul de urmat. N-au fost numai porunci scrise şi grăite, ca în Tablele lui Moise, ci a fost un trup viu, carne şi oase, ca noi, inimă şi minte ca a noastră. Faptele lui Iisus şi cuvintele Lui ne cere acum Dumnezeu să le urmăm. Si pe bună dreptate! Iar Iisus singur spune: „Dacă n-as fi venit şi nu le-as fi spus!". Nu mai avem deci posibilitatea să ne justificăm, să ne dezvinovăţim vreodată.

Orice muncă făcută aşteaptă un profit, o răsplată, un premiu. Cel ce ară munceşte din greu în nădejdea recoltei. Cel ce îşi ia soţie se gândeşte să aibă moştenitori. Orice muncă, orice lucru sunt făcute în vederea unui scop, altfel este inutil şi fără sens. Tot aşa creştinul se predă lui Dumnezeu, lepădându-se de lume, în nădejdea venirii Domnului şi a vieţii veşnice. Creştinul lucrează, munceşte, se luptă în scopul câştigării Duhului Sfânt. Mereu este cu frică şi atenţie în ostenelile lui şi nu se încrede niciodată în propriile lui puteri. Căci Insuşi Iisus a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic". Numai Iisus singur dăruieşte în ascuns viaţă şi ajutor şi pe Sine Insuşi Se oferă celui ce, la rândul lui, I-a oferit mintea şi inima sa. Este un schimb de duhuri. Celui ce leapădă totul şi se preda lui Dumnezeu şi Dumnezeu ii trimite Duhul Lui sfintiţor. Aceştia devin aleşii Domnului, pe care El îi hrăneşte în alt chip decât pe ceilalţi oameni. Acestora le da o altfel de hrana decât restului lumii. Unii sunt servitorii şi alţii sunt fiii lui Dumnezeu! Cel ce voieşte să devină fiu al Tatălui şi să moştenească Impărăţia lui Dumnezeu trebuie să dovedească această dorinţă a lui prin toata comportarea sa exterioară şi prin toata gândirea lui ascunsă.

Vazand truda noastra, Domnul Se milostiveste de noi si ne curateste, ca sa putem deveni adevarati fii al Lui. Ne trimite mesageri care sa ne inflacareze ravna, caci o creatura creste si insufleteste o alta creatura. Precum norii, ploaia si soarele dau viata plantelor, tot asa si profetii, apostolii si sfintii au fost lumini calauzitoare pentru intreaga omenire. Fiecare specie isi are mediul ei de viata: aerul pentru pasari, apa pentru pesti, pamantul pentru animale. Nici una nu-si poate schimba locul si mediul in care au fost plasate de Creator fara sa piara. Tot asa exista si o imparatie a satanei si a ingerilor cazuti impreuna cu el, dar si o imparatie a luminii, unde se bucura ingerii si duhurile sfintilor. Omul de carne nu poate vedea si nici pipai vreuna din aceste doua imparatii. Numai oamenilor duhovnicesti, care au un ochi al sufletului, in afara celui al corpului, li se arata aceste imparatii ascunse, nevazute, dar atat de reale.

Crestinul adevarat are ca hrana sufleteasca acel foc ceresc al harului. Acest foc il invioreaza, il spala, il curateste, il sfinteste, il face sa creasca in desavarsire, insa cand acest foc, din vreo neatentie oarecare, il paraseste pe om, imediat acesta cade rapus de duhurile rautatii. Asa precum mor creaturile scoase din mediul de viata al speciei lor, tot asa moare sufletul atunci cand este scos din focul harului dumnezeiesc.

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/06/08/macarie-egipteanul-sufletul-mireasa-hristos-urmarea-duhul-sfant-pierdere-inima-pacat-lupta-moartea-sufletului-pocainta/