Sondaj de opinie Ce pedeapsă credeți că ar trebui să li se aplice șoferilor care conduc beți, drogați sau fără permis și produc accidente cu victime?

Mai mulți șoferi sunt prinși în trafic de polițiști conducând sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Constanța, în fiecare zi sunt depistați șoferi care conduc băuți la volan sau cu permise de conducere false.
 
Spre exemplu, la data de 14 iulie, în jurul orei 03.00, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Mangalia, a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Vama Veche către 2 Mai, unde a acroșat un pieton care se deplasa pe marginea părții carosabile. După impact, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind depistat în scurt timp de un echipaj de poliție. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a fost depistat pozitiv, rezultatul fiind de 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat. Pietonul, în vârstă de 26 de ani, din București, a fost transportat la spitalul din Mangalia, suferind o vătămare corporală ușoară la brațul stâng.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

 

 
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți, într-un comentariu, și părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Octavian Sandru

15 Jul, 2019 20:45

În opinia mea cred că și închisoarea pe viață este prea puțin pentru asemenea fapt! Inconștiența trebuie plătită cu aceeași monedă!

maria

15 Jul, 2019 12:35

Interzicerea pe viata de a mai obtine un carnet auto. Eu as propune sa fie incadrari si laact de terorism Ce mi-e ca iese pe strada cu Kalesnicovul sau se suie beat sau drogat sau fara carnet la volan.

Articole asemanatoare

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 493

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 430

Șoferi băuți, pe străzile Constanței. Cu ce alcoolemie au fost depistați de polițiștii rutieri

25 Oct 2023 959

Județul Constanța Șoferi depistați sub influența alcoolului la volan de polițiști

10 Sep 2023 890

Doi șoferi din județul Constanța, prinși de polițiști băuți la volan. Ce alcolemii aveau tinerii

29 Aug 2023 934

IPJ Tulcea Doi șoferi băuți, prinși de polițiști la volan

17 Aug 2023 921

Haos în Suceava Șoferi băuți la volan, cu alcolemie critică! Soții, bătute de proprii parteneri. Mașini răsturnate

10 Aug 2023 934

Șoferi din România băuți la volan, surprinși de polițiști. Amenzile, pe măsura faptelor

09 Aug 2023 745

Ministerul Afacerilor Interne Sute de șoferi din România, prinși băuți și drogați la volan! Ce descoperiri au făcut polițiștii

17 Jul 2023 856

Poliția Română Unul din zece șoferi se urcă băuți la volan! Iată datele oficiale elaborate de polițiști

12 Jul 2023 865

Șoferi beți la volan, depistați pe drumurile din Tulcea

31 Oct 2022 1096

Dosare penale pentru mai mulți bărbați din Constanța, prinși băuți sau fără permis la volan

06 Dec 2021 1310

Județul Tulcea Pericol în trafic. Șoferi băuți, depistați la volan

23 Nov 2021 2236

Activitate rutieră în județul Constanța Şoferi opriţi de poliţişti în trafic. Ce au descoperit agenţii

09 Nov 2021 1719

Doi șoferi sub influența alcoolului, implicați în accidente rutiere în Constanța și Năvodari

05 Oct 2021 1707