Județul Constanța Șoferi depistați sub influența alcoolului la volan de polițiști

Foto cu rol ilustrativ.
  • Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 28 de ani, ar  fi condus un autoturism și ar fi pierdut controlul direcției, răsturnându-se în afara părții carosabile. 

Sâmbătă, 9 septembrie 2023, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Habitat, din comuna Cumpăna, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 28 de ani, ar  fi condus un autoturism și ar fi pierdut controlul direcției, răsturnându-se în afara părții carosabile. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Sâmbătăm, 9 septembrie 2023, în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în stațiunea 2 Mai, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a refuzat testarea cu apartul etilotest. 

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Gării, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Duminică, 10 septembrie 2023, în jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Prelungirea Seimeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și:

Bilanț: 17 mandate europene de arestare, puse în aplicare de polițiștii români în doar o săptămână

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 493

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 430

Șoferi băuți, pe străzile Constanței. Cu ce alcoolemie au fost depistați de polițiștii rutieri

25 Oct 2023 959

Doi șoferi din județul Constanța, prinși de polițiști băuți la volan. Ce alcolemii aveau tinerii

29 Aug 2023 935

IPJ Tulcea Doi șoferi băuți, prinși de polițiști la volan

17 Aug 2023 922

Haos în Suceava Șoferi băuți la volan, cu alcolemie critică! Soții, bătute de proprii parteneri. Mașini răsturnate

10 Aug 2023 934

Șoferi din România băuți la volan, surprinși de polițiști. Amenzile, pe măsura faptelor

09 Aug 2023 745

Ministerul Afacerilor Interne Sute de șoferi din România, prinși băuți și drogați la volan! Ce descoperiri au făcut polițiștii

17 Jul 2023 856

Poliția Română Unul din zece șoferi se urcă băuți la volan! Iată datele oficiale elaborate de polițiști

12 Jul 2023 867

Șoferi beți la volan, depistați pe drumurile din Tulcea

31 Oct 2022 1096

Dosare penale pentru mai mulți bărbați din Constanța, prinși băuți sau fără permis la volan

06 Dec 2021 1310

Județul Tulcea Pericol în trafic. Șoferi băuți, depistați la volan

23 Nov 2021 2236

Activitate rutieră în județul Constanța Şoferi opriţi de poliţişti în trafic. Ce au descoperit agenţii

09 Nov 2021 1719

Doi șoferi sub influența alcoolului, implicați în accidente rutiere în Constanța și Năvodari

05 Oct 2021 1708

Județul Constanța Minor de 15 ani, prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, la Medgidia

02 Oct 2021 1845