Sondaj de opinie Cum vi se pare staţiunea Mamaia în 2016, la 110 ani de existenţă? (galerie foto)



Pe 13 august, staţiunea Mamaia împlineşte 110 ani de existenţă. De mai bine de un secol, faimoasa staţiune reprezintă cel mai atractiv obiectiv turistic de pe litoralul românesc. Povestea acesteia începe în primii ani ai secolului XX. În vara anului 1905, primarul Constanţei de la acea vreme, Ion Bănescu, odată cu amenajarea Băilor de la Mamaia, creează prima plajă a Constanţei, atrăgând în acest mod mii de turişti la malul mării. Un an mai târziu, în 1906, anul primei atestări documentare a staţiunii Mamaia, turismul românesc la Marea Neagră nu numai că prinde viaţă, ci a început să înflorească, devenind din ce în ce mai strălucitor. Astfel, având şi o campanie de marketing pe măsură - „Băi de mare la Mamaia, unde cele două sexe se pot admira reciproc!“, Mamaia a ajuns, în scurt timp, cea mai populară staţiune din sudul ţării şi un adevărat simbol al vacanţei de vară la mare.
 
Inaugurarea staţiunii Mamaia a avut loc pe 22 august 1906. Construcţiile sale impozante, fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont, au reprezentat centrul activităţilor turistice până în 1920, când, în urma unui incendiu, au fost distruse.
 
În ultimul deceniu, campania de promovare a staţiunii a păstrat elementele de sexualitate, însă le-a utilizat în mod excesiv, transformând staţiunea mai curând într-un obiectiv turistic care să producă bani. Pe de altă parte, autorităţile din perioada 2000-2015 au dat întâietate activităţilor economice, în defavoarea celor culturale, ceea ce a ştirbit considerabil din imaginea staţiunii Mamaia.


 

Citeşte şi Mazăre, sancţionat de CNCD pentru discriminarea femeilor

Sondajul s-a încheiat pe data de 14.08.2016

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tibi

10 Aug, 2016 11:13

Constructii amplasate haotic,plaja plina de sezlonguri,statiunea plina de c....

Tor Skare

10 Aug, 2016 10:39

Mamaia is in all aspects the most modern and updated Romanian resort by international standard. It has long beautiful beaches next to a lake on the other side of the highway, Investments like the Telegondola and Aqua Magic have been successful. However, there are plenty of improvements to be implemented. Entering Aqua Magic for 70 ron a person is a lot for a middle class Romanian family. This way of being "exclusive" is not promoting any resort regardless where it is situated. Traffic is neither not well regulated in the top season, the whole area is overpriced even compared to the neighbour Mamaia Nord and it all seems a bit over the top really. When visiting Romania many foreign tourists would like to find more Romanian atmosphere like in other resorts like Mangalia, Saturn, Neptun and Venus.

Vicoveanu Bogdan

09 Aug, 2016 00:17

Prea multe cladiri construite spatiul verde a devenit inexistent(de-aia nici nu mai ploua pe la prinz cum ploua prin anii 70') iar lovitura de gratie a fost data de constructiile de blocuri si cluburi in nordul statiunii unde au fost defrisate hectare de spatiu verde.... Oricum nu stiu ce om cu scaun la cap ar cumpara locuinta intre doua ape avind in vedere faptul ca marea si lacul s-au mai unit de citeva ori in timpul furtunilor de iarna. Si asta ma duce la concluzia ca indivizii astia sint niste descreierati ahtiati de placeri si tot ce s-a construit in directia asta:autostrada Bucuresti-Constanta si blocurile de care vorbeam a fost numai pentru satisfacerea lor.Sper din toata inima sa vina in anii urmatori citeva furtuni iarna( asa cum le stiu eu ca erau prin anii 80') sa mature tot gunoiu'

Jula Alina

08 Aug, 2016 23:22

Acolo mă simt cel mai bine.

Pantrjel Petrica

08 Aug, 2016 21:56

Mamaia a ajuns o strutocamila plina de bube si puroi, o aglomerare haotica de cladiri lipsite de personalitate si stil, ceva intre favelele braziliene si cartierele periferice ale Istambulului, cu oplaja mutilata de constructii aiuristice lipsita de parcuri si spatii verzi si de relaxare, cu malul lacului mutilat definitiv de puzderia de blocuri , un monstru urban inutil si bolnav , creatie a unor minti deformate si bolnave.

fani

08 Aug, 2016 09:54

Fiind cartier al Constantei ,Mamaia arata la fel de bine sau de rau ca si locuitorii orasului !

Articole asemanatoare

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1291

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 389

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 556

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 1823

Stațiunea Mamaia din Constanța, înainte de minivacanță (Galerie FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 550

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 394

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 675

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 733

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2074

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 589

Teren în zona Pescărie Tribunalul obligă Primăria Constanța și Consiliul Local să restituie un teren pe care au construit o stradă, cu trotuar! Cu recurs (MINUTA)

05 Apr 2024 1174

Afaceristul Florin Enuc, dat în judecată de asociația de proprietari din clădirea St. Vlas Apartments Mamaia. Motivul disputei sunt spațiile comune ale imobilului!

15 Mar 2024 1089

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1651

Misterioasele schele din Mamaia. Înconjoară o suprafață mare din plajă! (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2024 3356

Martin Laura Cezara anunță începerea lucrărilor de construire pentru imobilul teren și/sau construcții situat în stațiunea Mamaia - stație pornire telegondola

07 Mar 2024 443