Teren în zona Pescărie Tribunalul obligă Primăria Constanța și Consiliul Local să restituie un teren pe care au construit o stradă, cu trotuar! Cu recurs (MINUTA)

Zona în care este situat terenul în litigiu. Foto cu rol ilustrativ
  • La mijloc sunt circa 60 de metri pătrați, teren care, potrivit judecătorilor, aparține constănțeanului reclamant și pe care, conform instanței, municipalitatea ar fi efectuat lucrări „cu încălcarea dreptului său de proprietate“, constând în trotuar și carosabilul străzii.
Consiliul Local Constanța și municipalitatea pierd și în apel procesul în care, în primă instanță, autoritățile locale au fost obligate de judecători să îi restituie unui constănțean terenul pe care au construit o stradă, cu trotuarul aferent!
 
Terenul este situat la intrare în stațiunea Mamaia, în zona Pescărie.
 
Astfel, la mijloc sunt circa 60 de metri pătrați, teren care, potrivit judecătorilor, aparține constănțeanului reclamant și pe care, conform instanței, municipalitatea ar fi efectuat lucrări „cu încălcarea dreptului său de proprietate“, constând în trotuar și carosabilul străzii.
 
Judecătorii de la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța au respins apelul municipalității ca fiind tardiv formulat, dar au decis ca autoritățile locale să-i achite proprietarului și cheltuielile de judecată din apel.
 
Tribunalul a menținut astfel prima decizie, pronunțată în cauză de Judecătoria Constanța.
 
Hotărârea de acum a Tribunalului mai poate fi atacată în recurs, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei motivate.
 
Iată minuta hotărârii pronunțate acum de Tribunalul Constanța în dosarul 33192/212/2019:
 
„Admite excepţia tardivităţii formulării apelului, invocată din oficiu. Respinge apelul formulat de apelantii pârâţi Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, Primarul Municipiului Constanța în contradictoriu cu intimatul reclamant Gelil Dincer, ca tardiv formulat.
Constată apelul incident formulat de intimatul reclamant Gelil Dincer, ca rămas fără efect.

Obligă apelanții pârâți Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, Primarul Municipiului Constanța la plata către intimatul reclamant Gelil Dincer a sumei de 3502,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel  (taxa de timbru și onorariu de avocat).
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanta, sub sancţiunea nulităţii“
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, cazul are ca obiect revendicare imobiliară și a fost deschis de Gelil Dincer, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.
 
Minuta hotărârii de la Judecătorie
 
În minuta Hotărârii 3246/2023 a Judecătoriei Constanța, confirmată acum de Tribunal, se arată că instanța „respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată“.
 
Mai departe, Judecătoria „admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pe pârâţi să restituie reclamantului imobilul teren în suptafaţă de 62 mp, situat în XXX, identificat între punctele 1,2,3,4,12,11,10,7,8,1 în planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate ce face parte din raportul de expertiză topografică efectuată de expert B C, prin desfiinţarea lucrărilor efectuate cu încălcarea dreptului său de proprietate, respectiv trotuar în suprafaţă de 51 mp, delimitat între punctele 3,4,12,11,10,7,8,9 şi carosabilul străzii XXX, în suprafaţă de 11 mp, identificat între punctele 1,2,3,9,8.“
 
În continuare, instanța „respinge capătul din cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor în cuantum de 10000 lei, ca nefondat. Obligă pe pârâţi la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 3544,8 lei şi onorariu expert în cuantum de 1600 lei. Obligă pe reclamant la plata către pârâţi a sumei de 743,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat“.
 
La Judecătorie, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Dorina Eugenia Amzu, din cadrul Secției Civile a instanței.
 
Ce s-a cerut în proces
 
În motivarea Hotărârii 3246/2023 se arată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul „a arătat că prin actul de adjudecarea nr. 71/14.01.2014 a devenit proprietarul suprafeței de 168,68 mp, teren intravilan, situat în Constanța (...), iar în prezent, din măsurători rezultă o suprafață de 109 mp, diferența fiind folosită pentru construirea trotuarului și a străzii în zona unui sens giratoriu“.
 
În replică, pârâții, adică primarul, CL și municipiul, „au arătat că pentru a avea calitate procesual pasivă în cauză, pârâţii ar trebui să fie cei care au tulburat dreptul de proprietate al reclamantului, încălcându-i proprietatea suprafeței de 59,68 mp prin realizarea de lucrări edilitare (strada, trotuar) în vederea realizării unui sens giratoriu, dar în speță, nu a avut loc o astfel de încalcare a dreptului de proprietate privată a reclamantului în privința suprafeței de 59,68 mp“.
 
În motivarea Hotărârii 3246/2023, judecătorii au arătat, printre altele, că „în cauză, se reţine, din cuprinsul raportului de expertiză topografică (...), faptul că parte din terenul proprietatea reclamantului şi a numitei (...) este ocupată de un trotuar construit şi o parte din strada Pescarilor, fără ca pârâţii (nr., municipalitatea) să fi făcut dovada deţinerii unui titlu cu privire la teren sau a unei legi prin care să se fi limitat exercitarea atributelor dreptului de proprietate de către proprietari“.
 
Rămâne de văzut dacă municipalitatea va declara recurs în cauză.
 
Dacă se va declara recurs, dosarul va fi trimis la Curtea de Apel.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța, obligat să restituie un teren pe care municipalitatea construise o stradă, cu trotuar

25 Oct 2023 7034