165 de persoane supravegheate judiciar de polițiști

La nivel naţional au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 165 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 26 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 138 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de o persoană pe numele căreia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune. Poliţia verifică, periodic, modul în care acestea îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară. În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 18 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă inițial a fost înlocuită în patru cazuri cu cea a arestării preventive, iar în alte nouă cazuri cu măsura condamnării cu executare. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Conducător auto sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 38, în comuna Amzacea

28 Apr 2024 29

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 154

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 479

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 370

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 599

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 695

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 764

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 435

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 613

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 329

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 570

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1139

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 470

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 639

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 653