27 iulie 2013. Mazăre proroc „Nimic nu este veşnic. Bogăţiile nu ne îmbogăţesc şi sufletul" (video)

Acum trei ani, în seara de 27 iulie 2013, mii de turişti şi constănţeni asistau, la o paradă tipică acelor vremuri.
 
Radu Mazăre costumat în Nabucodonosor, Regele Babilonului.
După ce a defilat pe un car alegoric al unui club din staţiune, însoţit de câteva tinere, a salutat mulţimea prezentă pe tot parcursul defilării, din dreptul Hotelului Perla şi până în Piaţeta Cazino.

Aici, ca un rege înțelept s-a adresat mulțimii.
"Istoria Babilonului, istoria Regelui Nabucodonosor ne învaţă că nimic nu este veşnic pe lumea asta. Oricâte bogăţii, oricâţi bani, oricâte funcţii am aduna, ele dispar, nu mergem cu nimic pe lumea cealaltă. Aşadar, în Mamaia, aţi venit să vă bucuraţi de viaţă, să cântaţi, să dansaţi, cu atât ne alegem din această viaţă şi cu lucrurile bune pe care le facem în faţa lui Dumnezeu. Aceasta este pilda istoriei şi nu trebuie să o uităm niciodată, bogăţiile nu ne îmbogăţesc şi sufletul", a spus Mazăre.
El a recunoscut că ideea de a se costuma precum Nabucodonosor i-a aparţinut fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre.
"Ideea cu Nabucodonosor a fost a fratelui meu, Alexandru, senatorul , care este intelectualul familiei. Dacă aţi observat odată cu acest carnaval că este muzica mixată, că sunt costumele, că sunt fetele, aducem un pic de istorie în faţa oamenilor, lucruri despre care nu toţi au învăţat sau ştiau", a mai spus Mazăre.
Primarul a ţinut să-l felicite şi pe fiul său, Răducu, cel care, îmbrăcat într-un costum de carnaval, a defilat şi el pe un car alegoric.
Pilduitor nu?

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această seară, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, opera „Nabucco” de G. Verdi

14 Apr 2024 442

Calendar ortodox, 2 decembrie 2023. Pomenirea Sfântului Prooroc Avacum

02 Dec 2023 1023

Eveniment de duminică la Constanța. „Nabucco”, în cadrul Festivalului Verdi, la Teatrul „Oleg Danovski”

27 May 2023 1186

Calendar-Ortodox 1 mai - pomenirea sfântului prooroc Ieremia

01 May 2023 939

Calendar Ortodox 2 decembrie 2022. Ce sărbătoare este vineri?

02 Dec 2022 1743

Calendar Creștin Ortodox 01 mai 2022. Sfinții zilei

01 May 2022 1461

Calendar-Ortodox 2 decembrie - Sf. Prooroc Avacum; Cuviosul Ioan; Sf. Mc. Miropa

02 Dec 2021 1154

Sinaxar 17 decembrie 2015 Ortodocșii pomenesc patru sfinți. Dintre care trei tineri. Cui spunem La mulți ani

17 Dec 2015 1977

Cui trebuie să-i zici „La mulţi ani!" de 1 Mai

30 Apr 2015 2007

Ştiaţi că...? "Nabucco", una dintre cele mai frumoase şi emoţionante creaţii din repertoriul verdian... (video)

09 Mar 2015 2536

Pe cine sărbătoresc, astăzi, creștinii ortodocși. Ce minuni a săvârșit. De aici o fi expresia ”aruncat în groapa cu lei?”

17 Dec 2014 2738

Mazăre trăieşte ca un faraon Primarul Constanţei joacă teatru în sarcofag, întruchipându-l pe Ramses

30 Aug 2014 7043

Primarul, costumat de ea la carnaval Iubita oficială a lui Mazăre, cu sediu de la RAEDPP şi plătită din bani publici?! (galerie foto)

23 Jul 2014 7798

Virginele lui Gaddafi şi bereta lui Che Guevara Radu Mazăre vs. cei mai controversaţi lideri contemporani

22 Jul 2014 7733