30 de migranți prinși la graniță cu Serbia. Voiau să intre ilegal în România (galerie foto)

Poliția de Frontieră au prins 30 de migranți în Sânnicolau Mare, din Serbia, la granița de sud-vest a țării. 29 de cetățeni afgani şi un pakistanez încercau să intre ilegal din Serbia în România pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. Cele 30 de persoane au fost surprinse, azi dimineața, în jurul orei 2:20.

„Imediat, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor ITPF Timisoara au declanşat o acţiune specifică, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sannicolau Mare, fiind depistate 30 de persoane de origine asiatică, ascunse în culturile agricole din apropierea frontierei cu ţara vecină. Grupul de persoane a fost preluat şi transportat la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări”, informează Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă, citată de Digi 24.

Cei 30 de bărbați nu aveau documente asupra lor. Ei le-au spus polițiștilor că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 30 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale. Totodată, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, precizează sursa citată.

Poliția de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere al frontierei din zona sud-vestică, iar la acțiuni participă și un elicopter.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția de Frontieră Română Algerieni și sirieni încercau să treacă ilegal granița spre Serbia, prinși de autoritățile din județul Timiș

25 Sep 2023 679

Peste 40 de migranți depistați de polițiștii de frontieră cu ajutorul tehnicii aeriene de supraveghere a frontierei (FOTO)

16 Sep 2023 787

Poliția de Frontieră 123 de cetăţeni străini depistaţi la nivel naţional în această săptămână la frontieră

15 Sep 2023 661

Poliția de Frontieră Zece cetăţeni din India au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia. Un suspect de trafic de migranți, reținut

29 Jul 2022 1130

Un autoturism, controlat de polițiștii de frontieră. Ce s-a întâmplat apoi cu șoferul

09 Apr 2022 1282

Treizeci de sirieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră mehedinţeni. Printre aceștia și șapte copii

06 Apr 2022 1024

Poliția de Frontieră Două călăuze, arestate preventiv pentru trafic de migranți

25 Mar 2022 1363

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autovehicul care staţiona pe marginea drumului

14 Feb 2022 1487

Poliția de Frontieră Călăuză reţinută cu focuri de armă, la frontiera cu Serbia

16 Aug 2020 1487

Grupare infracțională specializată în trafic de migranți pe ruta Serbia - România - Austria, destructurată

03 Jun 2020 1617

Doi tineri prinși în timp ce intenționau să intre ilegal în România. Ce le-au spus polițiștilor de frontieră

24 Feb 2019 1700

Migranți depistați la frontieră. Cetățeni din Irak și Siria reținuți la scurt timp după ce au intrat ilegal în România

04 Aug 2018 1336

Trei cetățeni au încercat să treacă ilegal frontiera în România, pe Dunăre, cu o barcă

23 May 2018 1552

Focuri de armă la graniţa României cu Serbia. 12 migranţi transportaţi ilegal

28 Aug 2017 1963

15 cetăţeni sirieni prinşi la frontieră când vroiau să intre ilegal în România

01 May 2017 3943