A murit ”Ultimul mohican”

russell_means_91941000.jpgActorul Russell Means, cunoscut îndeosebi pentru rolul din 'Ultimul mohican' şi neobosit luptător pentru cauza indienilor din America, a murit la vârsta de 72 de ani, înconjurat de familie.

Indienii din America au pierdut astfel unul din cei mai mari apărători ai lor. Russell Means a murit pe 22 octombrie la ferma sa din Dakota de Sud. Vestea a fost anunţată de familie, care a difuzat un comunicat: 'Tatăl şi soţul nostru s-a dus alături de strămoşi', se putea citi pe site-ul internet al actorului. 'A început călătoria spre lumea spiritelor la 04h44, de la ferma lui din Porcupine din nordul Statelor Unite', se mai spune în anunţ. Actorul avea 72 de ani şi se lupta de câteva luni cu un cancer de esofag, care-i făcea viaţa tot mai grea, scrie Agerpres.ro.

Russell Means rămâne celebru pentru rolul din filmul 'Ultimul mohican' (1992), dar s-a ilustrat în principal ca apărător al cauzei amerindiene, alăturându-se în 1968 la American Indian Movement, când nu avea nici 30 de ani. A devenit una din figurile majore ale acestei mişcări, neîncetând să lupte, în ciuda riscurilor. A şi petrecut un an în închisoare după ce s-a bătut cu poliţia într-un bar. În cele din urmă însă nu lupta l-a epuizat, ci excesele de la Hollywood, cum mărturiseşte actorul în autobiografie.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/a-murit-ultimul-mohican_1037026.html#ixzz13Clz3CMv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3133

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1136

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1880

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2128

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12908

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2186

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6226

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2559

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3718

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2225

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5449

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4737

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24178

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5228

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16941