Adrian Năstase despre scena de sinucidere A fost un moment extrem de greu

Fostul premier Adrian Năstase a povestit despre motivul tentativei de sinucidere şi cum au decurs evenimentele în seara de 20 iunie în casa sa din Zambaccian. Năstase a mărturisit că nu-i face plăcere să-şi amintească evenimentele din 20 iunie şi a ţinut să-i mulţumească ofiţerului de poliţie "pentru că (...) îi datorez şi lui faptul că stăm acum de vorbă".
"Lucrurile sunt parţial aşa cum au fost descrise. A fost o oarecare şansă. Eu aveam revolverul în buzunarul stâng şi l-am scos din buzunar cu mâna stângă. Ofiţerul stătea în faţa mea. Eu stăteam pe scaun şi când am scos revolverul, am spus: Îmi pare rău că vei fi implicat în această poveste. Ştiam că va avea sau poate să aibă probleme, cum s-a şi întâmplat. Scoţând revolverul cu mâna stângă, înainte de a-l trece în mâna dreaptă, el s-a repezit peste o măsuţă şi m-a dărâmat. Ne-am luptat, eu încercând să menţin pistolul în mâna stângă şi în final am reuşit să îndrept revolverul spre mine, dar dintr-un unghi foarte ciudat, de jos, şi încercând în acelaşi timp să-l protejez pe el, ca nu cumva să trag în el", a povestit Adrian Năstase la Antena 3.
Întrebat cum de a decis să pună revolverul în buzunar, Năstase a răspuns că a făcut acest gest în momentul în care a aflat sentinţa.
"Nu am crezut nicio clipă că o astfel de sentinţă este posibilă. Mi s-a părut umilitoare. Nu perspectiva închisorii m-a afectat, ci acest gest de umilinţă după două decenii de muncă, de eforturi, de rezultate probabil. Şi sentimentul ăsta de revoltă... În penitenciar am revăzut Samuraiul şi mă gândeam că această nevoie de demnitate, de onoare, ne caracterizează pe fiecare dintre noi. Sunt lucruri pe care le poţi pierde, dar nu demnitatea sau onoarea. Şi reacţia mea a fost în legătură cu lucrurile astea. Pentru că penitenciarul în sine înseamnă o formă comprimată de viaţă într-un anumit spaţiu, cu o constrângere enormă care este lipsirea de libertate, dar până la urmă lucrurile acestea nu se pot compara acum, nicăieri în ţară, cu ce a însemnat Fortul 13 de la Jilava şi dramele, tragediile pe care le-au trăit cei închişi acolo în perioada comunistă. (...) Pentru mine a fost un moment extrem de greu când am luat o anumită hotărâre. Am scris mai multe scrisori pentru Dana, pentru Andrei, pentru Mihnea şi ei nu au bănuit nimic. A fost un moment foarte greu, dar sigur lucrurile au trecut, acum privesc în urmă şi mă întreb dacă reacţia mea a fost cea mai bună atunci", a încheiat Năstase.

sursa: RTV.net