Află mesajul lui Ponta pentru şeful Pentagonului, Chuck Hagel

Premierul Victor Ponta a afirmat că va avea, mâine, o întrevedere cu şeful Pentagonului, Chuck Hagel. Cu această ocazie, premierul a dezvăluit și care va fi mesajul pe care îl va transmite oficialului american.

 „Mesajul Guvernului va fi mesajul pe care l-am transmis şi vicepreşedintelui Biden şi anume că România este un aliat extrem de serios şi important pentru SUA, pentru comunitatea euro-atlantică şi că România îşi îndeplineşte îndatoririle şi este un factor de stabilitate în regiune", a menționat Ponta, astăzi.

Ponta a evitat să dea alte detalii legate de întrevedere, mai scrie Mediafax.

Amintim că secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, face o vizită în România, la invitaţia ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşă. Cei doi oficiali se vor deplasa mâine în  Constanţa, unde vor face declarații de presă comune. Nu în ultimul rând, cei doi vor vizita nava USS Vella Gulf. Nava americană USS Vella Gulf a ajuns ieri în Portul Constanţa. Crucişătorul se va afla în apele teritoriale ale României până pe 6 iunie.

 „Întâlnirile dintre cei doi demnitari sunt programate joi, 5 iunie, la Constanţa, prilej cu care vor fi abordate teme precum dimensiunea militară a Parteneriatului Strategic între cele două state, cu accent asupra sprijinului SUA pentru România în actualul context din vecinătatea estică, importanţa măsurilor de reasigurare la nivel aliat, stadiul operaţionalizării proiectelor SUA din România, ca şi teme referitoare la agenda aliată în perspectiva Summit-ului NATO din Ţara Galilor”, se arată într-un comunicat transmis luni de MApN, citat de Mediafax.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 606

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 954

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 912

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 1004

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1504

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1474

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1417

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2268

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2621

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3433

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3682

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4169

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3339

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5553

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2061