Agenții economici din Eforie, verificați de polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică. În vizor, comerțul ilicit


La data de 2 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe raza staţiunii Eforie, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine şi siguranţă publică.
 
Astfel, pe parcursul acțiunii, polițiștii constănțeni au verificat două societăți comerciale și au legitimat 18 persoane, ocazie cu care au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1100 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
 
Pe timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au ridicat în vederea confiscării bunuri, în valoare de 1600 de lei, precum și 195 de lei, bani proveniți din comerțul ilicit.
 
În jurul orei 12:00, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, pe plaja Belona, din stațiunea Eforie, în timp ce efectua acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile legale.
 
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei, iar bunurile oferite spre vânzare, constând în articole sport pentru copii, în valoare de 400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 114

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 459

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 459

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 306

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 456

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 234

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 520

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1060

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 602

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 632

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 616

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 595

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 792

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 475