Ajutoare financiare pentru vârstnicii Mangaliei

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a oferit, astăzi, persoanelor vârstnice din localitate diplome de onoare, buchete de flori şi un ajutor financiar. S-au bucurat de recunoştinţa autorităţilor locale 20 de persoane care au împlinit 70 de ani, 12 persoane de 80 de ani, 3 persoane de 85 de ani, precum şi o persoană care a împlinit 90 de ani, dar şi alte trei familii, care au ajuns la 50 de ani de la căsătorie. Edilul le-a prezentat vârstnicilor oraşului câteva dintre proiectele municipalităţii. „Vă informez că în această perioadă se desfăşoară lucrări la reţeaua de gaze, iar de anul viitor, sperăm ca preţul gigacaloriei să se reducă, odată cu racordarea tuturor centralelor termice la reţeaua de gaz. Vom avea alegeri şi la Asociaţiile de Proprietari, iar prin preşedinţii acestor structuri vreau să ajung în casele fiecăruia dintre dumneavoastră şi să cunosc în mod real problemele cu care vă confruntaţi. Mă voi implica, personal, ca aceşti preşedinţi să vă reprezinte interesele aşa cum trebuie. De asemenea, doresc să mai adaug faptul că transportul în comun va fi administrat de Primărie şi nu de acele firme private constituite într-o afacere pentru unii sau alţii. Vă asigur că lucrurile care se fac în oraşul nostru vor fi trainice”, a precizat edilul Cristian Radu.
Aşa cum se arată într-un comunicat de presă, în cadrul discuţiilor cu vârstnicii Mangaliei, primarul a mai spus că alimentele pentru beneficiarii pachetelor lunare se vor distribui, în perioada 30-31 august, precum şi în zilele de 2,3,4 - septembrie. În zilele de 30 şi 31 august, distribuirea pachetelor este cuprinsă în intervalul orar 08.00-16.00, respectiv 10.00-14.00, iar pentru restul zilelor, programul de distribuţie este 08.00-16.00. Distribuţia pachetelor cu alimente se face în cele patru centre, după cum urmează: Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, situată pe Str. Matei Basarab, Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din Str. Negru-Vodă,  Blocul C18 B, situat pe Str. Rozelor (FOSTUL METTEXIN) şi Căminul C10 Neptun, din Str. Aleea Steagurilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 285

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 269

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 404

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 466

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1047

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 509

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 7347

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9947

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 4278

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3113

2 Mai Cruce de pe marginea drumului, spulberată de autoturism (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1392

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 207

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 8863

Ministerul Apărării achiziționează servicii adiționale de reparații și andocare pentru puitorul de mine și plase „Vam. Constantin Bălescu“

29 Apr 2024 428

Cumpărări directe Constanța În diferite zone din Mangalia se aplică marcaj rutier (DOCUMENT)

29 Apr 2024 379