Alcool, neatenţie, viteză şi substanţe interzise Oficial despre singurul accident de Paşti, de la Constanţa

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au finalizat căutările în dosarul accidentului din această dimineaţă, când două persoane au ajuns în atenţia medicilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. Potrivit oamenilor legii, Bogdan Geantă, de 28 de ani, a condus azi o Skoda, pe strad Mihai Viteazu. În momentul în care a ajuns la intersecţie cu strada Nicolae Iorga, şoferul nu a oprit la indicatorul rutier, a pătruns în intersecţie motiv pentru care a lovit o Dacia Logan, maşină condusă de Ion Neagu, de 74 de ani, din Constanţa. În urma accidentului, Geantă a părăsit locul faptei fără permisunea oamenilor legii, acesta fiind găsit câteva ore mai târziu. De asemenea, în urma impactului dintre automobile, două pasagere din Logan au fost rănite, acestea având nevoie de intervenţia medicilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare pentru a ajunge la spital. Poliţiştii spun că Bogdan Geantă avea o alcoolemie de 0,36. Momentan, oamenii legii nu pot spune cu certitudine dacă şoferul de 28 de ani consumase şi substanţe interzise înainte de a pleca la drum. De menţionat că acest accident a fost singurul pe ziua de azi, cel puţin până la această oră.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

bonduelle

15 Apr, 2012 23:13

In final, narcomanul asta va fi doar un alt betiv-drogat care va fi facut scapat "magistratii" constanteni de la Judecatorie sau de la Tribunal, dupa caz, interesant ar fi de aflat doar "scorul" platit catre coruptii din asa-zisa magistratura

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1680

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1385

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 923

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1675

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 891

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 935

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 955

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2575

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3763

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 891

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1744

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 768

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2714