ALEGERI LOCALE 2012. Românii vor vota doar cu buletinul, cărţile de alegător nu vor mai fi emise

Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente, anunţă MAI, care a lansat în dezbatere publică un proiect de lege în acest sens.

"Prezentul proiect învederează eliminarea neajunsurilor şi a inadvertenţelor legate de o reglementare neunitară, în sensul că se elimină condiţionarea exercitării dreptului de vot în ţară, de către cetăţenii români, de existenţa cărţii de alegător, comparativ cu cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care pot vota şi fără carte de alegător", explică Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Prin proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot, se reglementează în mod unitar exercitarea dreptului de vot doar pe baza actului de identitate aflat în termen de valabilitate, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 32 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se mai precizează în comunicat.

Potrivit Legii 35/2008, actul de identitate este cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul tip CRDS (cetăţean român domiciliat în străinătate), iar în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

În consecinţă, întrucât cartea de alegător constituie un document care nu are acelaşi rol în cadrul celorlalte procese electorale, documentul de referinţă nu va mai fi emis, personalizat şi eliberat cetăţenilor români, mai spune sursa citată.

Eliminarea cărţilor de alegător a fost avută în vedere atât pentru eliminarea riscului mare de contrafacere a acestui tip de documente, în condiţiile în care acestea aveau elemente minime de siguranţă, cât şi pentru reducerea cheltuielilor cu tipărirea lor, având în vedere că erau distribuite gratuit.

"Prin eliminarea cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot, acest document nu va mai fi emis, personalizat şi eliberat cetăţenilor români, astfel că demersul va determina reducerea cheltuielilor bugetului de stat, aferente achiziţionării materialelor consumabile necesare", se mai arată în comunicat.

Proiectul de lege este în dezbatere publică începând de vineri, 25 mai.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3139

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1141

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1885

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2132

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12913

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2187

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6238

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2566

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3724

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2233

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5451

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4742

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24189

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5230

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16948