Anchetă la un centru pentru copii instituționalizați. 21 de persoane bănuite de rele tratamente aplicate minorului

Procurorii efectuează percheziții și au dispus începerea urmăririi penale pentru 21 de suspecți bănuiți de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu și delapidare, în legătură cu activitatea de la un centru pentru copii instituționalizați din București.
 
"În data de 23 iunie a fost declanșată o acțiune la care participă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, fiind puse în executare 19 autorizații de percheziție (inclusiv la o instituție publică). Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de funcționare a sistemului de protecție specială a copiilor instituționalizați, în perioada 2014 - 2016 (ca urmare a unui denunț formulat în luna noiembrie 2015), în cadrul unui centru din București", informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București remis astăzi.
 
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, iar o parte dintre activități au fost realizate în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și Fundația SERA.
 
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliție a Municipiului București și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, spun că cele 21 de persoane sunt cercetate pentru rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu și delapidare   
 
Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de funcţionare a sistemului de protecţie specială a copiilor instituţionalizaţi, în perioada 2014 – 2016, în cadrul unui centru din Bucureşti. Cercetările au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
De asemenea, o parte dintre activităţi au fost realizate în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopție, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil şi Fundaţia SERA.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Totul a fost filmat Motivarea judecătorilor în cazul profesorului din Tulcea condamnat definitiv pentru că a bătut patru copii

16 Feb 2022 1957

Profesorul din Tulcea, acuzat că a bătut patru copii, condamnat definitiv la Constanța

27 Jan 2022 1645

Angajaţi de la un centru de plasament, reţinuţi după ce au bătut şi înfometat copiii aflaţi în grijă

31 Oct 2018 1506

Editorial Copii bătuţi în grădiniţe şi băgaţi în spital din cauza mâncării proaste

01 Aug 2016 3713

UPDATE 3 Caz șocant într-o școală din Constanța. Elevi din Cernavodă, bătuţi de tatăl unui coleg de clasă. Copiii au ajuns la spital

18 Mar 2016 2453

Un om de afaceri şi soţia lui, bătuţi cu ranga în propria casă şi jefuiţi de zeci de mii de euro

17 May 2015 2607

Acţionari, cifră de afaceri şi legături cu alte firme Totul despre grădiniţa „Micul Regat“

05 Jun 2014 6188