UPDATE 3 Caz șocant într-o școală din Constanța. Elevi din Cernavodă, bătuţi de tatăl unui coleg de clasă. Copiii au ajuns la spital

Tatăl unui elev ar fi bătut crunt 2 copii de clasa a IV-a chiar în şcoala în care învaţă, potrivit postului public de televiziune.
 
Cei doi elevi au fost internaţi. Unul a rămas în spital sub supravegherea medicilor care se tem că loviturile puternice la cap ar putea avea urmări serioase.
Mama unuia dintre băieţii bătuţi spune că, în urmă cu câteva zile, în clasă ar fi avut loc o altercaţie între mai mulţi copii. Unul dintre elevi ar fi fost lovit pentru că râdea de un coleg. Joi, copilul ei şi un alt elev din clasă, un băiat cu handicap fizic, au fost bătuţi cu cruzime de tatăl elevului lovit.
 
Bărbatul ar fi intrat în şcoală nestingherit şi apoi în clasa în care învăţau copiii şi a început să îi lovească puternic cu pumnii în faţă şi în cap. În tot acest timp, soţia lui privea totul fără să aibă vreo reacţie.
 
Cei doi copii abia se mai ţineau pe picioare când au ajuns la spital. Unul dintre ei a fost externat. Celălalt e încă supravegheat de medici.

UPDATE 3, ora 11.16
 
Poliţiştii din Cernavodă au deschis un dosar cu cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe urmând a fi făcute propuneri legale prin unitatea de parchet competentă.

UPDATE 2, ora 10.00
 

Ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30- 7.45 părintele unui elev din clasa a IV-a B a intrat în incinta sălii de clasă și a amenințat doi elevi. Aceștia s-au speriat și au început să plângă. Părinții elevilor au sosit la școală și au discutat cu  învățătoarea și cu directorul școlii despre incident. Elevul Dinu susține că a fost agresat de ceilalți doi  în zilele anterioare, dar i-a fost frică să îi spună ceva învățătoarei, conform ISJ Constanţa.
 

Părinții s-au deplasat la Poliția orașului, unde tatăl agresiv se pare că a fost amendat cu o mie de lei. La Poliție au plecat atât părinții, cât și elevii agresați. Părintele agresiv a revenit la școală unde a completat o cerere de transfer pentru fiul său în clasa paralelă.
 
Pentru cercetarea cazului, la nivelul școlii se va alcătui o comisie.


UPDATE 1, ora 9.00
 
Informaţia a fost confirmată pentru cotidianul ZIUA de Constanţa. Într-adevăr, doi elevi de la Şcoala nr. 2 din Cernavodă au fost agresaţi de un bărbat, tatăl unui alt elev.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Totul a fost filmat Motivarea judecătorilor în cazul profesorului din Tulcea condamnat definitiv pentru că a bătut patru copii

16 Feb 2022 1955

Profesorul din Tulcea, acuzat că a bătut patru copii, condamnat definitiv la Constanța

27 Jan 2022 1645

Angajaţi de la un centru de plasament, reţinuţi după ce au bătut şi înfometat copiii aflaţi în grijă

31 Oct 2018 1504

Editorial Copii bătuţi în grădiniţe şi băgaţi în spital din cauza mâncării proaste

01 Aug 2016 3709

Anchetă la un centru pentru copii instituționalizați. 21 de persoane bănuite de rele tratamente aplicate minorului

23 Jun 2016 1937

Un om de afaceri şi soţia lui, bătuţi cu ranga în propria casă şi jefuiţi de zeci de mii de euro

17 May 2015 2606

Acţionari, cifră de afaceri şi legături cu alte firme Totul despre grădiniţa „Micul Regat“

05 Jun 2014 6183