Angajatorii vor reţine contribuţiile pentru drepturile de autor şi le vor vira la buget

Persoanele care obţin venituri din drept de autor şi cele care lucrează pe convenţii civile nu vor mai trebui să depună declaraţiile şi să facă plata contribuţiilor, obligaţia urmând să revină angajatorilor şi să se aplice prin stopaj la sursă, potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

"Cei care obţin venituri din drept de autor şi cei care lucrează pe convenţii civile nu mai sunt obligaţi să meargă să depună declaraţie şi să facă plata. Se va modifica şi se va aplica metoda stopajului la sursă, adică angajatorii vor reţine banii şi-i vor vira la buget, e metoda cea mai eficientă, adică mai rapidă şi cu costurile cele mai mici. Modificarea se va face tot prin ordonanţă de urgenţă, noi avem termen ca miercuri să intre în Guvern şi să apară aceste modificări", a afirmat Ialomiţianu, la Interviurile Gândul.

Întrebat dacă angajatorii vor "uita" să vireze banii la buget , Ialomiţianu a spus că este vorba de o răspundere penală şi se va aplica legea.

Totodată, întrebat cine va opera stopajul la sursă în cazul maneliştilor , spre exemplu, care câştigă mii de euro pe lună, dar nu plătesc taxe la buget, Ialomiţianu a spus că există o modificare a Codului de Procedură privind introducerea metodelor indirecte de control, în funcţie de avere, şi că orice avere trebuie să aibă o sursă de finanţare, în funcţie de banii din conturi.

"Sigur că întotdeauna există o posibilitate de a scăpa, într-un timp scurt sau lung. Dar noi trebuie să venim cu nişte metode de verificare pentru a depista acele persoane care se sustrag de la plata impozitelor", a spus el

Sursa www.mediafax.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 205

SC Sezair Car SRL și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, părți într-un dosar de pe rolul Curții de Apel Constanța

08 May 2024 438

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 743

Heinrig Impex SRL, Filiala București va amenaja un spațiu comercial în zona Poarta 1 a Portului Constanţa

07 May 2024 775

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 535

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 1085

Contestația Marcelei Stancu pentru candidatura la Primăria Limanu, respinsă de Tribunalul Constanța

03 May 2024 554

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 535

Justiție Constanța Decizie definitivă în procesul dintre Daf Trans SRL și Garda de Mediu! Ce au hotărât magistrații Curții de Apel Constanța

01 May 2024 366

Un imobil de pe strada Trandafirului din Constanţa va fi supraetajet. Undă verde de la Municipalitate pentru SC Vepan SA

30 Apr 2024 478

Grup Petrol Marin, aduc la cunoştinţă că la data de 10.05 ora 08, vor începe lucrările de construcţii autorizate pentru str. BD. Mamaia Nord nr. 145

29 Apr 2024 338

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 383

Societatea Agricola Spicul și UAT Corbu, părți într-un dosar de pe rolul Judecătoriei Constanța

26 Apr 2024 379

CN APM Constanța, la judecată cu două firme din București. Stadiul dosarului

25 Apr 2024 522

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 498