Antena 3, Gâdea şi alţi jurnalişti, obligați să-i plătească daune lui Kovesi

Tribunalul București a decis, astăzi, ca Antena 3, jurnaliștii Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru o serie de afirmații la adresa ei făcute în emisiunea „Sinteza zilei” din data de 19 iunie 2014.
 
Instanța a admis în parte acțiunea principală a procurorului șef al DNA. „Obligă pârâții în solidar la 250.000 de lei daune morale și să comunice public dispozitivul hotărârii în 10 zile de la rămânerea definitivă la postul Antena 3. Respinge în rest pretențiile și respinge cererea reconvențională", au decis judecătorii, scrie Agerpres.
 
În iunie 2014, Laura Codruța Kovesi a dat în judecată Antena 3, pe jurnaliștii Mihai Gâdea, Bianca Nae, Radu Tudor și Răzvan Savaliuc și pe analistul Mugur Ciuvică, reclamând faptul că în emisiunea ''Sinteza Zilei'' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu. Kovesi susține că în emisiune au fost făcute afirmații mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine.
 
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
 
Sursa foto: click.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„A fost cumplit“ Marcel Pavel, dezvăluiri cutremurătoare despre lupta pe care a dus-o cu coronavirusul

14 Jul 2020 1770

Antena3 Cu, şi despre, constănţeanca Anastasia Soare-cea mai bogată româncă din lume

17 Sep 2019 5716

Antena3 Legături periculoase. Dincă de la Caracal, Mihai de la Constanţa şi Elena de la Bârlad-via Italia

05 Aug 2019 16009

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a câștigat o bătălie cu jurnaliștii Antena 3. Ce a decis instanța

20 Mar 2018 6372

Premierul Mihai Tudose despre legea pensiilor ”Un general de 94 de ani care a luptat în război are pensie 10% față de un colonel care a ieșit la pensie la 45 de ani”

25 Aug 2017 11645

Dacian Cioloș la Antena 3 către Mihai Gâdea „Uitați, «cutremur de la Cioloș, noi taieri de salarii.», «Cioloș vinde Portul Constanța»“

06 Dec 2016 2746

Mihai Gâdea anunț oficial despre posturile Intact

08 Mar 2016 2119

politicscan.ro Antena3. Repetiție generală pentru condamnare?

24 Feb 2016 2802

Mircea Băsescu și Raluca Băsescu la judecată cu Antena3, Gâdea și Ciuvică. Cum arată înregistrarea dosarului

28 Jan 2016 2148

Antena 3 Acţiune de tip mafiot împotriva lui Mihai Gâdea

29 Sep 2015 3006

Gâdea a vorbit despre momentul Julio Iglesias jr. – „Jos Băsescu“

17 May 2015 1827

Mihai Gâdea, trei variante pentru eliberarea Elenei Udrea. Ce spune Bogdan Chirieac

17 Feb 2015 1631

Stenograme șocante în cazul unor șefi de poliție „Fă-o să se sinucidă ...”. ”Să pun pe unu să o f..., să o filmeze?"

04 Dec 2014 3364

Avertismentul lui Rareş Bogdan, de la Realitatea Tv, pentru Mihai Gâdea, de la Antena 3

22 Sep 2014 4079

Surse “Antenele” plătesc o chirie modică pentru spaţiul unde se filmează “Sinteza Zilei”

28 Aug 2014 1825