Proiect de lege Arestaţii şi deţinuţii, scutiţi de taxa de timbru pentru actele de identitate

Ministerul Justiției propune ca persoanele aflate în arest sau în detenție, care nu au resurse financiare, să fie scutite de plata taxei extrajudiciare de timbru pentru eliberarea actelor de identitate.

Ministerul Justiţiei a lansat, astăzi, în dezbatere publică proiectul de lege pentru completarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, potrivit Agerpres.

În nota de fundamentare se arată că persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, unei măsuri educative privative de libertate, respectiv persoanele aflate în arest preventiv în unitățile sistemului administrației penitenciare, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot exercita dreptul la vot prin intermediul unor urne speciale în interiorul locului de deținere, numai în baza unui act de identitate valabil.

Ministerul Justiţiei arată că, din efectivul total de 30.192 deținuți aflați în unitățile penitenciare la 29 decembrie 2014, au fost identificați 5.709 deținuți fără acte de identitate sau care le au expirate.

Sursa foto: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 350

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 511

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 633

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1308

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 694

Mihaiela Moraru-Iorga, Ionuț Ardelean și Adrian Petre Todoran susțin interviurile pentru funcțiile de conducere din DNA și DIICOT!

04 Dec 2023 818

CSM a stabilit interviurile procurorilor propuși de ministrul Justiției pentru funcțiile de conducere din DNA, DIICOT și Parchetul General

29 Nov 2023 790

Ministerul Justiției vrea să acorde Diploma Meritul Judiciar unui magistrat. Ce procuror este vizat

14 Nov 2023 1118

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „De-acum, deținuții au o a doua șansă! Aceștia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională”

09 Nov 2023 805

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „160 de cazuri de violenţă domestică pe zi în România. O statistică tristă pe care trebuie să o oprim!”

30 Oct 2023 754

Vicepreședinta Comisiei Europene s-a întâlnit cu Alina Gorghiu. Tema discuției, consolidarea justiției din România

30 Oct 2023 723

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Minorii au devenit ţinta principală a dealerilor”

27 Oct 2023 853

Guvernul sprijină activitatea Ministerului Public! Ce decizii au fost luate în ședința Executivului

27 Oct 2023 809

Mesajul Alinei Gorghiu Proiectul de lege al Ministerului Justiției, adoptat de Senat. Vizate persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la închisoare

23 Oct 2023 873

Declarația ministrului Justiției, Alina Gorghiu, despre fugarul Romeo Marian Ursu

21 Oct 2023 758