Arhiepiscopia Tomisului Se apropie Înălțarea Sfintei Cruci

Vineri, 14 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Înălțarea Sfintei Cruci. Astfel,  începând cu ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul unuia dintre hramuri.

Apoi, ierarhul Tomisului va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.
 
Istoricul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci amintește de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a lemnului Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului. Evenimentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perșii o luaseră ca pradă de război, la cucerirea Ierusalimului din anul 615.

Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece amintește de Patimile, Răstignirea și moartea pe Cruce a Mântuitorului.
 
Istoria Sfintelor Cruci de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se cunoaște anul când a avut loc martirajul.
 
Duminică, 16 septembrie, începând cu ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mare (târnosire) a bisericii „Înălțarea Domnului” din localitatea Lazu, comuna Agigea, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. Răspunsurile liturgice vor fi date de către membrii Coralei „Armonia”.

Totodată, la acest lăcaș de cult, de vineri până în dimineața zilei de luni, credincioșii pot cinsti moaștele Sfântului Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

 
Slujba de sfințire a pietrei de temelie a fost oficiată de către vrednicul de pomenire arhiepiscopul Lucian Florea, în data de 25 aprilie 1993. Proiectul bisericii a fost realizat de către o echipă de arhitecți coordonată de arhitect Dan Rusovan. Inițiativa construirii bisericii a avut-o pr. Fleșaru Marin, susținut de către un Consiliu de Inițiativă condus de Diga Ion.


Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare cu cruce roșie în Calendarul Ortodox

14 Sep 2023 929

Știri Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci

12 Sep 2023 958

LIVE TEXT Primăria Cumpăna organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1121

Sărbătoarea Înălțării Domnului– tradiții, obiceiuri și superstiții. De ce este bine să porți asupra ta frunze de nuc și leuștean

25 May 2023 1328

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

25 May 2023 1053

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Tradiții și obiceiuri

02 Jun 2022 1410

#citeșteDobrogea Ziua Eroilor Neamului, sărbătorită la Constanța în timp de pace și de război (GALERIE FOTO)

02 Jun 2022 2696

Mesaje de Înălţarea Domnului 2022. Urările pe care le poți trimite pe 2 iunie

01 Jun 2022 2298

Înălţarea Domnului Meniu de sărbătoare, oferit pacienţilor constănţeni de Arimex Comexim 2000 SRL

01 Jun 2022 1916

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român. Clopotele bisericilor vor fi trase în memoria eroilor

31 May 2022 1050

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși și greco-catolici Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh. Obiceiuri și superstiții

20 Jun 2021 2175

Florin Cîțu, mesaj de Ziua Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului „Ziua Eroilor simbolizează recunoștința pentru toți cei care de-a lungul timpului“

10 Jun 2021 1369

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Despre sărbătoare, obiceiuri și tradiții

10 Jun 2021 1933

Meniu tradițional oferit pacienților constănțeni, de Înălțarea Domnului, de Arimex Comexim 2000 SRL

10 Jun 2021 3049

Astăzi hram la Mănăstirea Dervent din județul Constanța

14 Sep 2020 3063