Sărbătoarea Înălțării Domnului– tradiții, obiceiuri și superstiții. De ce este bine să porți asupra ta frunze de nuc și leuștean


Înălțarea Domnului Isus Hristos se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Totodată, sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor și ca ziua de “Ispas“ sau “Paștele Cailor“.

În toate bisericile ortodoxe au loc slujbe religioase, care ne amintesc ce s-a întâmplat cu aproape 2000 de ani în urmă, când Isus Hristos s-a Înălțat la Ceruri după  40 de zile de la Înviere.

În România, odată cu Înălțarea Domnului se sărbătoresc și eroii căzuți la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării, dreptății, libertății și credinței. Astfel, ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor”.

Într-o asemenea zi, în casele creștinilor ortodocși este mare sărbătoare, iar datinile si obiceiurile specifice Înălțării Domnului sunt păstrate cu mare sfințenie.

De la mic la mare oamenii se salută cu „Hristos S-a Înălțat”, respectiv „Adevărat S-a Înălțat”, iar gospodinele pregătesc mâncăruri alese și roșesc ouă pe care le împart în memoria celor trecuți în neființă.

Un alt obicei specific Înălțării Domunului este acela de a purta frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.

Legat tot de obiceiuri si tradiții, în unele regiuni ale țării se obișnuiește să se împodobească casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu funze de leuștean pentru a se îngrașa și a fi sănătoase tot restul anului.

Ca aproape orice sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului aduce cu ea și o serie de superstiții culese din popor, de-a lungul vremii. Dintre aceste superstiții, voi prezenta câteva, mai cunoscute, și anume:


-Se spune că oamenii care mor în preajma acestei mari sărbători vor ajunge în Rai;
-Nu este bine ca la Înălțare să împrumuți sare sau să faci foc, fiindcă îți va vui casa tot restul anului, iar vitele nu vor avea sămânță;

-Legat de agricultură, ce va fi semănat după Înalțarea Domnului nu va avea roade, etc.

O legendă populară ne spune că, la nașterea Domnului Isus Hristos, caii au nechezat făcând gălagie, iar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se mai sature decat în ziua de Înălțare. De aceea, ziua de Înălțare mai este numită și „Paștele Cailor”. În vremurile noastre, această expresie are înțelesul de “niciodată”.

 sursa: traditii-superstitii.ro


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Primăria Cumpăna organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1121

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

25 May 2023 1054

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Tradiții și obiceiuri

02 Jun 2022 1414

#citeșteDobrogea Ziua Eroilor Neamului, sărbătorită la Constanța în timp de pace și de război (GALERIE FOTO)

02 Jun 2022 2696

Mesaje de Înălţarea Domnului 2022. Urările pe care le poți trimite pe 2 iunie

01 Jun 2022 2299

Înălţarea Domnului Meniu de sărbătoare, oferit pacienţilor constănţeni de Arimex Comexim 2000 SRL

01 Jun 2022 1917

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român. Clopotele bisericilor vor fi trase în memoria eroilor

31 May 2022 1050

Florin Cîțu, mesaj de Ziua Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului „Ziua Eroilor simbolizează recunoștința pentru toți cei care de-a lungul timpului“

10 Jun 2021 1369

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Despre sărbătoare, obiceiuri și tradiții

10 Jun 2021 1934

Meniu tradițional oferit pacienților constănțeni, de Înălțarea Domnului, de Arimex Comexim 2000 SRL

10 Jun 2021 3050

Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului

28 May 2020 2107

Înălțarea Domnului. În popor se spune Ispas. Tradiții și obiceiuri legate de această zi sfântă

28 May 2020 2389

De Înălţare, Arimex Comexim 2000 SRL va oferi pacienţilor din Constanţa ouă roşii, tochitură cu mămăliguţă şi file de crap la tavă

28 May 2020 4044

Unde slujesc, astăzi, cei doi ierarhi din Dobrogea

09 Feb 2020 2171

Azi e Înălţarea Domnului Meniu de sărbătoare, oferit pacienţilor constănţeni de Arimex Comexim 2000 SRL

06 Jun 2019 2945