Atac la sediul Charlie Hebdo Poliţia franceză a identificat trei suspecţi

Trei suspecţi în atentatul terorist împotriva redacţiei Charlie Hebdo au fost identificaţi de poliţiştii francezi.

Le Point scrie că doi dintre suspecţi sunt doi bărbaţi de origine franco-algeriană, unul de 32 de ani, iar celălalt de 34 de ani. Cei doi sunt din Pantin, o suburbie din nord-estul Parisului. Publicaţia franceză mai precizează că cei doi bărbaţi reveniseră în vară din Siria, informează România TV.

Unul dintre suspecţi a fost judecat în 2008, după ce filiera irakiană a unei reţele teroriste a fost dezmembrată, mai precizează săptămânalul.
Al treilea suspect căutat de poliţie este un tânăr de 19 ani, elev în ultimul an la Liceul Charleville-Mézieres, din cadrul Academiei din Reims.

Şi publicaţia "Le Monde" confirmă informaţia că cei trei suspecţi au fost identificaţi.

Amintim că trei indivizi au intrat miercuri în sediul săptămânalului de caricatură Charlie Hebdo unde au ucis 12 persoane, între care şi directorul publicaţiei aflat pe lista celor căutaţi de Al-Qaida. Alte persoane aflat în clădire au fost rănite, între care patru sunt în stare gravă. Atacatorii au reuşit apoi să fugă, nu înainte de a striga "Profetul a fost răzbunat". Ca urmare a atentatului de miercuri din Paris, gradul de alerta a fost ridicat la cel mai înalt nivel pe teritoriul Franţei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Franţa Cel puţin patru răniţi într-un atac cu armă albă în apropiere de fostul sediu Charlie Hebdo

25 Sep 2020 2893

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca România să primească în continuare refugiaţi din Orientul Mijlociu?

16 Nov 2015 4434

În „Charlie Hebdo“ nu vor mai apărea caricaturi cu profetul Mahomed

19 Jul 2015 1807

Asasinarea lui Nemţov Unul dintre suspecţi este un "bărbat extrem de credincios"

08 Mar 2015 1730

Al-Qaida în Peninsula Arabă revendică atacul de la Charlie Hebdo

27 Jan 2015 1658

Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR, după atacul de la Charlie Hebdo „În Coran scrie că cine ucide un suflet nevinovat ucide întreaga omenire“

24 Jan 2015 5742

Amedy Coulibaly, înmormântat în regiunea pariziană Thiais

23 Jan 2015 1928

Editorial Vieţile lor când încep să conteze?

23 Jan 2015 2710

Încep oare să cadă capete? Patru persoane ajung în faţa instanţei, în cazul atentatelor de la Paris

20 Jan 2015 1682

O nouă înregistrare surprinde momentul în care teroriştii părăseau redacţia Charlie Hebdo (video)

13 Jan 2015 1994

Cum arată ziua de duminică, din Franţa, în presa mondială El Mundo, “Paris, capitala libertăţii”

12 Jan 2015 2022

Publicaţia Hamburger Morgenpost, care a publicat caricaturi cu profetul Mahomed, atacată

11 Jan 2015 1898

Editorial Je suis Charlie! Şi jurnaliştii mor, nu-i aşa?

10 Jan 2015 2230

UPDATE. S-au auzit focuri de armă la tipografie AFP - Fraţii Kouachi au fost ucişi. Alţi patru ostatici de la magazinul evreiesc au murit

09 Jan 2015 1939

Autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris cere eliberarea fraţilor Kouachi

09 Jan 2015 2034