Binecuvântarea lucrărilor din Parohia Turcoaia, prot. Niculiţel

Duminică 11 septembrie, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială din Turcoaia, prot. Niculiţel şi a binecuvântat catapeteasma acesteia după lucrările de restaurare, după cum ne informează Alexandru Chituţă.

Sfântul locaş a fost construit în stil bizantin între anii 1895 -1924 pe locul unei alte vechi biserici şi a fost împodobit cu o pictură în tehnica fresco de Dumitru Bănică între anii 1982 - 1985. Catapeteasma a fost sculptată în lemn de tei de către maestrul Petre Tvecof din Tulcea în anul 1922 iar pictura a fost realizată în 1924 de către pictorul tulcean Gheorghe Popescu.

În ultimul an catapeteasma a fost restaurată şi aurită de un grup de specialişti din cadrul Institutului de Cercetări Eco - Muzeale din Tulcea.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a scos în evidenţă importanţa Sfintei Cruci în viaţa Bisericii rostind îndemnul: „Să sorbim şi noi puteri din lemnul Sfintei Cruci acum la început de nou an bisericesc şi în prag de sărbătoare închinată ei, căci din Cruce izvorăşte pacea şi bucuria, lumina şi sfinţenia, dragostea jertfelnică şi dorul către cele cereşti şi netrecătoare. Să iubim şi noi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru după modelul lui Hristos care din ascultare faţă de Tatăl s-a făcut om şi din dragoste faţă de oameni s-a jertfit pe lemnul cinstitei Cruci şi aşa făcând vom trece şi noi din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer căci prin Cruce a venit Învierea şi razele bucuriei ce încălzesc sufletele credincioşilor."

La sfânta slujbă au luat parte autorităţi locale şi un număr mare de credincioşi din această localitate aşezată aproape de malurile Dunării.

Sursa: Basilica.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3133

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1136

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1880

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2130

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12908

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2186

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6227

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2559

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3718

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2225

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5449

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4737

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24179

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5228

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16942