Biserica le cere românilor să facă trei copii

 
Mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ, îi îndeamnă pe români să aibă cel puțin trei urmași. Afirmația a fost făcută ieri, în fața a peste 30.000 de oameni, la mânăstirea Nicula, potrivit România TV.

„Unul pentru tată, unul pentru mamă şi unul pentru ţară şi Biserică. Atunci nu ne-am mai împuţina. (…) Anul trecut, în 26 de mii de familii acest inel de aur al nunţii s-a rupt. Care o fi cauza? Cauza cea mai importantă este că oamenii nu mai au suficientă credinţă în Dumnezeu”, a afirmat acesta.
 
Andreicuț a subliniat numărul mare de divorţuri care sunt înregistrate anual, subliniind că, dacă pentru doi tineri căsătoriţi divorţul este o nefericire, pentru copiii lor este o catastrofă, conform reteauadestiri.ro, citat de România TV.
 
„Văzând că are loc în lume o tragedie, că se dispersează familia creştină, Maica Domnului plânge. Numai anul trecut în România au fost 26 de mii de divorţuri. Şi câte mii de copii nu au rămas traumatizaţi. Este o tragedie, dar pentru copii acest lucru este ucigător”, a afirmat mitropolitul.

În opinia mitropolitului, o altă cauză a destrămării familiilor românilor este „exodul tinerilor către alte ţări".



Sursa: reteauadestiri.ro citat de România TV
Sursa foto: ea.md


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 573

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1117

Cumpărări directe Constanța Adeflav Veroliv SRL construiește capela mortuară pentru Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Independența (DOCUMENT)

04 May 2024 339

Preotul Octavian Tel Popa de la biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, județul Constanța, a trecut la cele veșnice

03 May 2024 710

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 548

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1147

Parohia Izvorul Tămăduirii Cerchezu, apel în procesul cu Primăria Cerchezu! Biserica trebuie să achite peste 10.000 de lei primăriei

29 Apr 2024 434

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 612

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4900

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 530

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 608

Biserica Ortodoxă Română, în doliu! A murit preotul care s-a ocupat de reconstrucția Bisericii Palatului Cotroceni

21 Apr 2024 1348

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 4076

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 519

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 577