Bulgarii, puşi la zid de diplomaţii străini, pentru securitatea turiştilor

Diplomaţii din cinci state europene - Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Danemarca şi Norvegia au cerut o întâlnire cu autorităţile şi au insistat să li se ofere garanţii de siguranţă pentru turişti în sezonul de vară, pentru că aceştia sunt principala ţintă a infractorilor.

Diplomaţii străini au cerut autorităţilor bulgare să ia rapid măsuri împotriva activităţilor ilegale din cea mai mare staţiune de pe litoral, Sunny Beach, relatează Sofia News Agency.

Cererea a fost prezentată la o reuniune a diplomaţilor cu conducerea staţiunii, cu reprezentanţi ai poliţiei şi alţi oficiali, cu privire la lansarea iniţiativei de reimpunere a ordinii în Sunny Beach. Autorităţile intenţionează să intensifice lupta împotriva prostituţiei, furturilor şi taxiurilor fără licenţă.

Întâlnirea a avut loc la cererea ambasadelor din 5 state europene - Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Danemarca şi Norvegia. Diplomaţii insistă pe garanţii de siguranţă pentru turişti în sezonul de vară, pentru că aceştia sunt principala ţintă a infractorilor.

Potrivit poliţiei, taxiuri fără licenţă şi şantajarea turiştilor străini sunt infracţiuni în creştere. La sfârşitul lunii mai, un taximetrist şi un complice au ţinut ostatic un turist, până când un prieten al acestuia le-a adus 200 de euro.

Poliţia a informat diplomaţii că va limita numărul taxiurilor şi va impune un prag pentru tarife.

Sursa:http://www.realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 633

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 365

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 295

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1658

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1856

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 657

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1002

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 655

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 681

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1101

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 943

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 784

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 824

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 959

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1744