Când se depune formularul 230 la Fisc

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că, în conformitate cu art. 79 alin (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prin completarea formularului 230 - „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor”.
           
Formularul se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor,  în următoarele situaţii:
            - au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările şi completările ulterioare şi solicită restituirea acestora;
            - optează pentru virarea unei sume reprezentând pânâ la 2% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau unităţilor de cult.
           
Contribuabilii care îşi exprimă această opţiune pot solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.
           
Formularul se depune până la data de 25 mai 2016 pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în anul 2015.
           
Formularul 230 se poate depune:
            - în format hârtie, la registratura organului fiscal în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
            - la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale in vigoare.
           
Formularul 230 se poate obţine direct de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul A.N.A.F., de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Asistenta contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel pentru redirecționarea unei părți a impozitului către Arhiepiscopia Tomisului conform Formular 230

17 Mar 2021 2803

Despre formularul 230 sau cum să redirecţionezi 3,5% din impozit către organizaţii sau asociaţii nonprofit (document)

30 Jan 2020 1839

Anunț important de la ANAF! Care este termenul de depunere a Formularului 230

10 Apr 2018 7857

Formularul 230

21 May 2015 1292