21 Feb, 2019 14:51
1904
"Până în acest moment avem cinci pacienţi, din data de 9 februarie, confirmaţi cu acinetobacter, din care au decedat trei şi doi sunt în viaţă în stare foarte gravă. Bărbatul de 68 de ani cu o pneumonie de aspiraţie avusese un AVC (...). Acum a fost mutat împreună cu pacienta, având aceeaşi tulpină. Pot să fie puşi în acelaşi salon, în terapie intensivă. Amândoi sunt intubaţi, ventilaţi mecanic, amândoi sunt cu status după stop cardiac resuscitat, în stare foarte gravă", a spus Beatrice Mahler.
"Raportul de la Cantacuzino evidenţiază că pacientul care a venit de la 'Matei Balş' are o tulpină proprie care nu se regăseşte la ceilalţi pacienţi, este tulpina cu care a venit, ceea ce demonstrează că a fost corect izolat şi tratat în Institutul "Marius Nasta", infecţia nu s-a răspândit la alţi pacienţi. Pacienta de 40 de ani, care a decedat, a avut şi ea tulpina ei proprie, nu s-a transmis infecţia către alţi pacienţi, a fost corect izolată şi tratată. Pacientul care a fost izolat în triaj şi care a venit la Institutul 'Marius Nasta' pentru o pneumonie de aspiraţie pe un fond de AVC sechelar, în vârstă de 68 de ani, a fost confirmat şi el cu acinetobacter tot tulpină multidrog rezistentă, acest pacient are aceeaşi tulpină de acinetobacter cu femeia care se găseşte în acest timp în terapie intensivă şi are 78 de ani. O altă pacientă de la care s-a recoltat şi care a decedat la începutul săptămânii trecute are o tulpină proprie care nu corespunde ca şi subtip cu tulpina de la pacienţii care încă trăiesc", a menţionat Beatrice Mahler.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: