Ce il asteapta pe presedintele Traian Basescu in urma fuziunii dintre PNL si PDL

PNL și PDL au decis să fuzioneze ieri, coincidenta sau nu, chiar de ziua lui Vasile Blaga. 

Deși ambele partide au anunțat in repetate randuri că exclud orice colaborare pe viitor cu președintele Traian Băsescu, in opinia unora lucrurile nu stau tocmai asa. Există destule voci care dau ca un posibil scenariu numirea ca premier a lui Traian Băsescu, scrie stiripesurse.ro.

PSD ia in calcul această ipoteză, iar purtătorul de cuvânt al social-democraților, Dan Șova, oferă explicații in mediul virtual.

”Congresul fuziunii dintre PNL și PDL înseamnă de fapt stabilirea, în absența acestuia, a unui proiect pentru Traian Băsescu după 21 decembrie 2014.

Noua Alianță D.A. este clădită în jurul aceluiași obiectiv de acum 10 ani: putere pentru Traian Băsescu și pentru oamenii săi. Noul proiect politic, în ciuda votului din iulie și decembrie 2012, înseamnă de fapt aducerea în prim-plan a unui Președinte care a generat cel mai mare val de respingere din România din ultimii 25 ani.

Despărțirea noii Alianțe de Traian Băsescu este o farsă atât timp cât atitudinile liderilor PNL și PDL par dictate de Președintele încă în funcție. Că a fost vorba despre CAS, despre legea insolvenței, despre Comisia Nana sau legea educației, liberalii și democrat-liberalii nu au făcut decât să repete mesajele transmise cu regularitate de la Cotroceni.

Așa cum arată și declarațiile primarului Aradului, PDL a abandonat ideea de a da candidatul de la Cotroceni și cere în schimb poziția de prim-ministru. În fapt, domnul Iohannis este propus pentru Cotroceni doar pentru a-i face loc, într-un scenariu apocaliptic, lui Traian Băsescu la Palatul Victoria.”, a scris Șova.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 691

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2637

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1304

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2830

Traian Băsescu, primele declarații după ce a fost externat. Ce diagnostic i-au pus medicii. “A fost o boală netratată la timp” (VIDEO)

31 Mar 2022 3402

RA APPS Fostul președinte al României, Traian Băsescu trebuie să elibereze locuința în termen de 60 de zile

28 Mar 2022 1649

Oficial! Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia ÎCCJ este definitivă

23 Mar 2022 1587

Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru afirmații „care fac legătura dintre apartenența etnică și infracționalitate”

02 Feb 2022 1372

4 noiembrie în istorie. Fostul președinte Traian Băsescu împlinește 70 de ani. Ce mai aniversăm astăzi ?

04 Nov 2021 1360

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1986

Libertatea lui Radu Mazăre va fi decisă, peste câteva zile, de un fost judecător din Constanța!

23 Feb 2021 4716

Judecătorii au constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa lui Traian Băsescu. Decizia nu este definitivă

20 Sep 2019 1821

Traian Băsescu, acuzat ar fi fost colaborat cu Securitatea. Ce s-a decis ieri

06 Sep 2019 2500

Ce crede Traian Băsescu despre referendumul organizat de președintele Klaus Iohannis

04 May 2019 2088

Traian Băsescu, invitat la o nuntă la Constanța. S-a întâlnit și cu reprezentanții PMP Constanța

04 May 2019 3172