Ce sfat i-a dat Viorel Hrebenciuc lui Adrian Năstase

Victor Hrebenciuc le spunea lui Sturdza şi Adam ce sfat i-a dat lui Adrian Năstase după ce acesta din urmă i-a luat un "deal" şi l-a dat altui coleg de partid, respectiv să îşi ia parteneri de afaceri cu care să facă "deal-uri", iar cu restul să fie "cel mai curat om din lume", potrivit unor interceptări, informează Gândul.ro.
 
Într-un document transmis recent instanţei supreme de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale şi obţinut de MEDIAFAX, anchetatorii redau pe larg o înregistrare ambientală a unei discuţii dintre Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza.

În timpul discuţiilor despre situaţia dosarului de retrocedare al lui Paltin Sturdza, Viorel Hrebenciu le-a povestit, între altele, interlocutorilor săi cum şi-a început cariera politică şi ce l-a sfătuit pe Adrian Năstase la finalul lui 2002.

"Hrebenciuc: Eu sunt de 20 de ani în politică, de după '90, aşa, s-au spus toate prostiile despre mine, dar până la urmă, dacă stăm să ne uităm nu s-a dovedit absolut nimic. Şi n-am fost chemat niciodată niciunde, dar n-am niciun fel de probleme, stau de vorbă cu oricine şi nu mi-e frică pentru că n-am…, hai să vă spun şi de ce n-am probleme, ca să mă înţelegi exact, e o discuţie cu Năstase, că e la modă astăzi, da. Eu lucrez cu Năstase din '94, şi vă şi spun că-n '92, eu l-am pus şeful Camerei Deputaţilor, că eu eram consilierul lui Iliescu… lui Iliescu '92, şi eu ştiu exact în 15 august '92, când l-am lămurit pe Năstase la Iliescu la Predeal să vină pe liste la noi, că nu vroia să vină aici, mergea în partea cealaltă.

Adam: Aşa e, aşa e.

Hrebenciuc: Nu contează asta. Câştigăm alegerile, ne-am pregătit din '98 în 2000 perfect, niciodată nu s-a pregătit o guvernare, cum am pregătit-o noi atuncea, doi ani de zile.”

În 15 ianuarie, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza, pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari din judeţul Bacău, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de pădure.

În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV

14 Sep 2021 1496

Procesul în cazul Giga TV la final. Când se va da sentința definitivă în acest dosar

11 Jun 2021 1943

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV

24 Dec 2019 2189

Fost deputat condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Cine este fostul demnitar și ce acuzații i se aduc

09 May 2018 2278

Finul lui Viorel Hrebenciuc, cercetat penal pentru mărturie mincinoasă

31 Oct 2016 3327

Șova și Hrebenciuc, luaţi la întrebări la DIICOT

14 Apr 2016 2270

Ioan Niculae vrea să îl aducă alături de el în penitenciar pe Viorel Hrebenciuc

05 Apr 2016 2489

Andrei Hrebenciuc, audiat la DNA Braşov în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri

11 Dec 2015 2211

Viorel și Andrei Hrebenciuc scapă de arestul la domiciliu

23 Jun 2015 1778

Şefa CNA, audiată la DNA

13 May 2015 2228

Procurorii DNA cer pedepse în regim de detenţie pentru suspecţi din dosarul „Mită la PSD”

02 Apr 2015 2067

Viorel Hrebenciuc a ieşit din penitenciar. Ce a declarat fostul deputat

20 Mar 2015 1858

Viorel Hrebenciuc, menţinut în arest de judecătoarea care a „tranşat“ dosarul ISU Dobrogea (rechizitoriu)

27 Jan 2015 2347

Viorel Hrebenciuc rămâne în arest preventiv. Ioan Adam, arest la domiciliu

26 Jan 2015 1932

Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Andrei Hrebenciuc, în faţa magistraţilor

23 Jan 2015 1943