Ce spune Parchetul în cazul percheziţiilor de la LPF şi de la Dumitru Dragomir

dumitru dragomir, lpf, perchezitii, parchet, tribunalPotrivit gsp.ro, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a făcut precizări în cazul percheziţiilor de astăzi, de la Liga Profesionistă de Fotbal şi de la mai multe locuinţe, printre care şi cea a fostului preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir: „Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 de euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale. În cauză s-a început urmărirea penală. Activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”. Dumitru Dragomir dă declaraţii la sediul Poliţiei capitalei.

Sursa: gsp.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 august 2022

09 Aug 2022 2837

Nepotul fostului patron de la restaurantul Pelican intră în afaceri!

08 Jun 2022 2612

#citeșteDobrogea Despre Volumul „Dunărea și Marea Neagră în spațiul Euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație“ (galerie foto)

27 Nov 2021 3303

Oficial! Dosarul în care Dumitru Dragomir a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare se va rejudeca!

01 Nov 2021 1605

Ședință AGA la COOPERATIVA AGRICOLĂ CARASSU CASTELU. Ce hotărâri au fost luate

26 Aug 2021 1560

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 iulie 2021

09 Jul 2021 2380

Doliu la Liga Profesionistă de Fotbal din România. A murit unul dintre cei mai vechi angajaţi ai LPF

30 Dec 2020 3675

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2020

31 Aug 2020 2249

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 3134

2001. Meciul din Slovenia. Un episod de la hotel. Nemulţumire! Gică Hagi - „Daţi fotografiile, să se vadă ce era acolo!“

17 Dec 2019 3389

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 octombrie 2019

16 Oct 2019 3330

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 septembrie 2019

04 Sep 2019 3357

Ultimă oră! Dumitru Dragomir, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

15 Jan 2019 2921

Adjuncţii lui Jeacă la Prefectură. Dragomir şi Ali sunt propunerile pentru funcţiile de subprefecţi ai judeţului Constanţa!

22 Nov 2018 2942

Simona Halep, investiţie imobiliară în Bucureşti. A devenit vecină cu Dumitru Dragomir

30 Sep 2018 2082