Ce va face preşedintele Traian Băsescu a doua zi după finalizarea mandatului

Preşedintele Traian Băsescu a făcut noi declaraţii cu privire la fratele său Mircea Băsescu, aflat din data de 20 iunie în arest.

 "Un preşedinte, dincolo de a avea frate, are responsabilităţi faţă de ţară. De a doua zi, după ce îmi termin mandatul, o să îl căinez, o să fiu fratele lui şi o să fiu în pielea lui, dar, până pe 22 decembrie, nu pot să fiu decât şi preşedintele lui", a declarat Traian Băsescu, despre fratele său, Mircea Băsescu, notează Mediafax

Amintim că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în data de 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată în data 14 iulie, Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de infulenţă. Dosarul este judecat la Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 718

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2661

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1325

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2854

Traian Băsescu, primele declarații după ce a fost externat. Ce diagnostic i-au pus medicii. “A fost o boală netratată la timp” (VIDEO)

31 Mar 2022 3415

RA APPS Fostul președinte al României, Traian Băsescu trebuie să elibereze locuința în termen de 60 de zile

28 Mar 2022 1664

Oficial! Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia ÎCCJ este definitivă

23 Mar 2022 1600

Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru afirmații „care fac legătura dintre apartenența etnică și infracționalitate”

02 Feb 2022 1381

4 noiembrie în istorie. Fostul președinte Traian Băsescu împlinește 70 de ani. Ce mai aniversăm astăzi ?

04 Nov 2021 1371

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1997

Libertatea lui Radu Mazăre va fi decisă, peste câteva zile, de un fost judecător din Constanța!

23 Feb 2021 4734

Judecătorii au constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa lui Traian Băsescu. Decizia nu este definitivă

20 Sep 2019 1829

Traian Băsescu, acuzat ar fi fost colaborat cu Securitatea. Ce s-a decis ieri

06 Sep 2019 2517

Ce crede Traian Băsescu despre referendumul organizat de președintele Klaus Iohannis

04 May 2019 2099

Traian Băsescu, invitat la o nuntă la Constanța. S-a întâlnit și cu reprezentanții PMP Constanța

04 May 2019 3185