Ce zice oficial Parchetul despre individul care a sechestrat un minor

La data de 14.05.2012, ora 11.00, lucrătorii Secţiei nr. 5 Politie Rurală Cogealac au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, ora 10.30, minorul A. M., în vârstă de 2 ani şi 7 luni, a dispărut de la domiciliul părinţilor săi din comuna Săcele, sat Traianu, judeţ Constanta.

Urmare a sesizării, lucrătorii de politie s-au deplasat la adresa indicată demarând procedurile legale în vigoare pentru astfel de cazuri şi efectuând căutări pe raza localităţii cât şi în localităţile învecinate cu efective sporite, împreună cu jandarmi şi poliţişti din cadrul Gărzii de Coastă, zona fiind survolată şi de un elicopter al MAI.

 

În urma investigaţiilor efectuate, lucrătorii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa l-au identificat şi depistat pe G. P., de 30 de ani, din Ovidiu, suspect că ar fi lipsit de libertate în mod nelegal, pe minor, iar în urma probelor administrate şi informaţiilor obţinute sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au reuşit găsirea minorului, pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, în zona localităţii Ovidiu.

 

Acesta se afla într-o grotă cu aspect de catacombă, culcat la pământ, legat la mâini şi la picioare cu sfori, conştientă, dar foarte slăbit. De asemenea, la momentul descoperirii sale, minorul avea înfăşurată de mai multe ori si legată în jurul gâtului o sfoară din material plastic

 

Partea vătămată a fost transportată de urgenţă de către o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în vederea acordării de asistenţă medicală de specialitate, rămânând internată sub supraveghere medicală.

 

În urma audierilor, s-a stabilit că suspectul G. P. a săvârşit fapta pentru a o determina pe una dintre surorile minorului să reia o relaţie de concubinaj încheiată de către aceasta în urma cu aproximativ o săptămână.

 

În vederea realizării acestei rezoluţii infracţionale, suspectul s-a deplasat la locuinţa familiei A... din satul Traianu, comuna Săcele unde l-a pândit pe minor si profitând de lipsa de supraveghere a acestuia l-a răpit si l-a transportat până la marginea DJ 226, la intrarea în localitatea Istria, jud. Constanţa.

 

De aici, cu o maşină de ocazie, suspectul a reuşit să ajungă împreună cu minorul până la intersecţia cu drumul ce face legătura cu localitatea Lumina, după care cu un microbuz a ajuns pe raza localităţii Ovidiu, mergând pe jos până pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră.

 

În acest loc, suspectul l-a introdus pe minor în grota menţionată anterior, l-a legat la mâini şi picioare, si l-a abandonat în acel loc după care a plecat spre domiciliu.

 

Potrivit propriilor declaraţii, inculpatul a ales acel loc deoarece ştia că minorul nu putea fi găsit acolo de nicio persoană. În continuare, inculpatul a arătat că avea de gând să îl tină legat pe minor, în interiorul grotei, timp de mai multe zile până când sora acestuia avea să reia legătura cu el.

 

Prin rezoluţia din data de 15.05.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul G. P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1 si 2 C.pen. si tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C.pen. raportat la art.174 alin.1 C.pen. si art.175 alin.1 lit.d C.pen., cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. iar prin ordonanţa din aceeaşi dată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii aceloraşi infracţiuni.

 

Prin ordonanţa din data de 15.05.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta s-a dispus reţinerea inculpatului G. P. pe o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare.

 

Cercetările continuă faţă de inculpatul G.P. sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni arătate anterior.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1357

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 906

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1630

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 870

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 907

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 936

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2569

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1040

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 877

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 760

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2363

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2699

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3161