Gorghiu „Cerem PSD termen limită pentru publicarea în MO a legii privind votul prin corespondență”

 
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, astăzi, că liberalii vor cere PSD, printr-o rezoluție, publicarea în Monitorul Oficial într-un termen limită a legii votului prin corespondență, informează Agerpres.

„Am văzut nuanța de discurs la noul lider al PSD, o nuanță importantă față de discursul lui Ponta, care îi pedepsea pe cei din Diaspora de fiecare dată când își aducea aminte de ei, dar aș vrea, astăzi, pentru că mi-e teamă să nu fie doar o încercare de a ameți Opoziția acest discurs al PSD, aș vrea să adoptăm o rezoluție în care să cerem PSD termen limită de publicare a legii votului privitoare la votul prin corespondență în Monitorul Oficial, consecința nepublicării acestea în timp util fiind aceea că, la parlamentarele de anul viitor, cei din Diaspora nu vor putea să-și exercite dreptul de vot așa cum ne dorim cu toții", a spus Gorghiu, în debutul Biroului Politic Național al PNL, care se desfășoară la Casa de Cultură din Gura Humorului, potrivit Agerpres.

De asemenea, Gorghiu a precizat că discuțiile în cadrul conducerii PNL vizează și salarizarea în domeniul bugetar, punctând că trebuie discutată în mod unitar.

„Nu știu să se fi finalizat această lege. Ea va ajunge în Parlament într-un interval, în sesiunea aceasta parlamentară. Rămâne să vedem decizia PSD. Din nefericire, PSD a făcut un lucru care ține de specificul discurs demagogic și populist al PSD. Aruncă în spațiul public un proiect doar așa verbal, crește nivelul de așteptare al populației, al diverselor categorii sociale, care au senzația că de mâine li se va tripla salariul și, din păcate, realitatea este cu totul și cu totul alta", a spus liderul PNL, conform Agerpres.

Ea a indicat că trebuie purtate discuții și cu privire la Ordonanța indemnizațiilor pentru demnitari, care trebuie respinsă.

„Astăzi vreau să vă propun să dăm un vot formal împotriva adoptării acestei ordonanțe, pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar, corelat cu restul salariilor la momentul în care vom discuta despre salarizarea în domeniul bugetar", a declarat Gorghiu.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 411

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 488

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 803

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

06 Feb 2024 548

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 651

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

27 Jan 2024 800

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 757

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 661

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 1021

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 702

Deputatul Stelian Ion „Iohannis se pregătește să plece de la Palatul Cotroceni, lăsând în urmă o justiție cuplată la butoane politice. Alina Gorghiu să țină cont de avizul CSM"

11 Jan 2024 775

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu Este corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat să se soluţioneze în ţară

10 Jan 2024 749

Ministrul Justiției „Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024“

08 Jan 2024 610

Ministrul Justiției „Avem în lucru un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat“

06 Jan 2024 811

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 707