Ceremonia de la Ateneu a fost încheiată de Orchestra Uniunii Europene


Ceremonia de la Ateneu ce inaugurează oficial Preşedinţia română a Consiliului UE s-a încheiat cu un concert, printre lucrările cuprinse în program numărându-se "Odă bucuriei" de Ludwig van Beethoven - imnul oficial al Uniunii Europene, scrie antena3.ro

Programul a inclus şi Rapsodia nr. 1 în La major, Op. 11 de George Enescu. 

Concertul inaugural a fost susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state membre UE, dar şi de artişti români recunoscuţi internaţional precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael Konig, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii "George Enescu", coordonat de Ion Iosif Prunner. Dirijorul concertului a fost Ion Marin. 

În prima parte a evenimentului a fost proiectat un montaj de imagini din România, iar în timpul concertului inaugural, pe monitoarele amplasate lângă scenă a fost proiectat logo-ul Preşedinţiei române a Consiliul Uniunii Europene. 

Ceremonia oficială de inaugurare a Preşedinţiei române la Consiliul UE s-a desfăşurat joi seara, la Ateneu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Viorica Dăncilă, precum şi a oficialilor europeni.

La evenimentul de la Ateneul Român au susţinut discursuri preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi premierul României, Viorica Dăncilă. 

Printre invitaţii la ceremonia oficială s-au numărat oameni politici, membrii Colegiului Comisarilor, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai cultelor din România şi personalităţi culturale. 

Sursa foto: antena3.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 311

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 440

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze

27 Jan 2024 808

Guvernul ungar amenință valorile, instituțiile și fondurile UE, potrivit Parlamentului European

18 Jan 2024 730

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 626

Au intrat în vigoare noi norme UE pentru combaterea fraudei cu TVA

02 Jan 2024 720

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

22 Dec 2023 673

Sancţiuni împotriva Hamas şi a coloniştilor israelieni şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda miniştrilor de externe ai UE

10 Dec 2023 746

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

30 Nov 2023 814

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la Reuniunea Ministerială UE - Balcanii de Vest

13 Nov 2023 661

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (FOTO)

13 Nov 2023 754

SGR La finalul lunii are loc lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare

12 Nov 2023 893

UE, nou apel către TikTok

06 Nov 2023 1182

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

04 Nov 2023 773

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 745