Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

Foto: facebook/Magyarország KormányaUngaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, la conferinţa de presă obişnuită, conform Agerpres.ro

Guvernul de la Budapesta consideră că Bruxellesul doreşte amendamente la buget înainte de a implementa prevederile actuale, fără un studiu de impact privind efectul aderării Ucrainei, a spus Gergely, citat de MTI.

Referitor la execuţia bugetară, oficialul ungar a menţionat că UE nu a achitat sumele datorate Ungariei şi Poloniei din fondul de redresare după pandemia de coronavirus; multe astfel de plăţi sunt amânate, iar nivelul general de plată este scăzut. El a apreciat că reţinerea banilor destinaţi ţării sale şi Poloniei este ilegală.

Reuters citează oficiali europeni neidentificaţi care au declarat joi că urmează să fie deblocate în curând zece miliarde de euro pentru Ungaria, sumă care fusese blocată din cauza îngrijorării privind dezechilibrele democratice din această ţară. Sub rezerva anonimatului, sursele agenţiei au afirmat că reformele implementate în vară de guvernul Orban au contribuit la întărirea independenţei justiţiei, iar Comisia Europeană ţine legătura cu Budapesta privind "ultimele puncte rămase".

Deciziile oficiale privind aceste subiecte controversate urmează să fie luat la summitul de la Bruxelles al Uniunii din 14-15 decembrie. Până atunci, însă, cele 10 miliarde pentru Ungaria ar putea fi deja deblocate, plăţile efective urmând să se facă pe baza documentelor justificative înaintate de Ungaria; până acum, sunt acoperite astfel 500 de milioane de euro, iar Comisia Europeană a aprobat săptămâna trecută plata unor avansuri de 900 de milioane de euro.

Oficialii cu care a discutat Reuters avertizează că nu va fi deblocată înainte de summit întreaga sumă de 11,7 miliarde de euro rezervată pentru Ungaria, deoarece nu au fost îndeplinite toate cerinţele privind libertatea academică, accesul la azil şi drepturile minorităţilor sexuale.

În ceea ce priveşte Ucraina, Gulyas a comentat că nu a fost evaluată nici îndeplinirea criteriilor de aderare la UE, în timp ce integrarea statelor "mult mai bine pregătite" din Balcanii Occidentali este amânată. 

Agerpres.ro 

citește și: 

Intervenție online e premierului Ciolacu la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 223

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 286

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 621

Vasile Gavrilescu și povestea dobrogeanului opozant al regimului comunist și dat pe mâna Securității chiar de soția lui

04 Apr 2024 653

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 521

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 456

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 758

KK Innocons KFT, din Ungaria, cere insolvența LTA Mondial SRL, din Constanța, controlată de Liuță Adam

19 Mar 2024 2122

Ministrul de Externe al Ungariei „Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România să intre cât mai devreme în zona Schengen”

16 Mar 2024 573

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 510

Istoria Dobrogei - Bibliografie Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

08 Mar 2024 3694

#citeșteDobrogea Bulgari rămași în Dobrogea după schimbul de populație din 1940

13 Feb 2024 5492

Preşedinta Ungariei a demisionat pe fondul unui scandal de abuz sexual

10 Feb 2024 1013

Operațiune amplă a poliției în Ungaria! Vizată o grupare ce ar fi pregătit o lovitură de stat

24 Jan 2024 971

Guvernul ungar amenință valorile, instituțiile și fondurile UE, potrivit Parlamentului European

18 Jan 2024 733