Cernavodă este primul oraş din ţară, care a dus la bun sfârşit Proiectul „Sănătate Înainte de Toate!”

Cernavodă este primul oraş, din alte 50 din ţară, care a dus la bun sfârşit Proiectul Sănătate Înainte de Toate!

Peste 370 de cernavodeni de etnie romă au beneficiat gratuit în tot acest timp de investigaţii medicale amănunţite.

Bilanţul medicilor Spitalului Orăşenesc arată că 53 de copii au fost prinşi în acest proiect, dintre care 32 au fost depistaţi cu hipoglicemie şi anemie, rezultate în urma subnutriţiei.

Nici analizele adulţilor, cu vârste cuprinse între 19-79 ani, nu indică rezultate prea bune, majoritatea dintre aceştia prezentând probleme de colesterol şi anemie rezultate în urma alimentaţiei proaste. Patru dintre beneficiarii proiectului au fost depistaţi cu virusul TBC, iar un altul despistat cu Sifilis.

Această situaţie a pus pe jar autorităţile locale, care au mobilizat chiar şi Poliţia Locală pentru a transporta familiile şi persoanele de legătură ale acestor pacienţi la laboratorul de analize al spitalului. Din fericire, medicii şi coordonatorii proiectului au reuşit să prevină o eventuală epidemie a celor două boli extrem de periculoase, supunându-i pe cei infectaţi unui tratament de specialitate.

Pacienţii se află în prezent sub stricta supraveghere a medicilor, iar autorităţile locale le-au oferit acestora tratamente şi analize gratuite până la vindecarea acestor boli. Parteneri de nădejde în acest proiect au fost şi reprezentanţii Partidei Romilor Cernavodă, care s-au implicat constant în identificarea şi mobilizarea familiilor rome defavorizate din localitate.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au întocmit 270 de dosare pentru ajutor social, au oferit 10 ajutoare de urgenţă în valoare 500 de lei şi alte 100 în valoare de 200 de lei, pentru nevoi medicale. Aceste ajutoare îi vor sprijini pe romii integraţi în program să îşi rezolve problemele financiare şi medicale.

Nici cetăţenii oraşului nu au stat deoparte, donând o mulţime de bunuri materiale şi îmbrăcăminte.

Rezultatele remarcabile ale proiectului au îndemnat autorităţile şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Romi, să continuie acest program şi anul viitor. Programul fost demarat anul acesta în luna august, cu o finanţare de 41.360 de lei, asigurată în proporţie  de 90% de către ANR, iar 10 % din bugetul local. Obiectivul programului fiind îmbunătăţirea calităţii vieţii rommilor din Cernavodă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Orașului Cernavodă, județul Constanța, vinde la licitație 13 terenuri

02 May 2024 478

Licitații Constanța Obenman Construct SRL va încasa peste un milion de lei de la Primăria Cernavodă. Iată ce contact a obținut (DOCUMENT)

02 May 2024 470

Cumpărări directe Constanța Imobilele din Cernavodă, evaluate de Topcadex SRL. Primaria Cernavoda va scoate din conturi peste 120.000 de lei (DOCUMENT)

29 Apr 2024 348

Axiopolis Cernavodă atletism Gemenii Alexandru și Bogdan Marica și antrenorul lor, Vicențiu Culea, pe podium la București

29 Apr 2024 591

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 847

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 650

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 626

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 410

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 584

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 444

Firme Constanța CL Cernavodă preia rolul de asociat unic în Utilităţi Publice-Gospodăria Comunală SRL

22 Apr 2024 509

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 460

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 564

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști

21 Apr 2024 757

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 756