Stiri calde

Cetățean turc, dat în urmărire internațională depistat de polițiști la Constanța. Suspectul, căutat de autoritățile din Germania

Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat un cetățean turc care era urmărit internaţional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fapte comise în Germania. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 17 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat un bărbat, de 42 de ani, cetățean turc, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile germane.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți pe teritoriul Germaniei.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat inițial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar  la data de 18  decembrie a.c., a fost prezentat Curții de Apel Constanța care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autorităţile germane, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Cetățean belgian, dat în urmărire pentru comiterea mai multor infracțiuni, depistat și reținut la Constanța

12 Dec 2018 380

Mandat european de arestare, pus în executare de poliţiştii constănțeni

10 Dec 2018 332

Zeci de persoane date dispărute depistate în ultima săptămână. 7 dintre acestea erau urmărite în baza unui mandat european de arestare

08 Dec 2018 254

Bărbat din Constanța, căutat de autoritățile germane, reținut. Este suspectat de tâlhărie și vătămare corporală

20 Nov 2018 245

Mandat european de arestare, pus în executare de poliţiştii constănțeni

09 Nov 2018 372

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră de la Vama Veche

07 Nov 2018 296

Zeci de persoane date dispărute depistate în ultima săptămână. 6 dintre acestea erau urmărite în baza unui mandat european de arestare

03 Nov 2018 292

Un român urmărit internaţional pentru tâlhărie, prins în Craiova

09 Oct 2018 358

Bărbat urmărit internaţional, depistat de poliţiştii bistriţeni. Ce acuzaţii i se aduc

02 Oct 2018 299

Un tânăr din Cernavodă, arestat. Este bănuit de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a adulţilor, săvârşite în Atena

21 Sep 2018 801

Judeţul Constanţa Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de poliţişti

20 Sep 2018 385

Zeci de persoane date dispărute depistate în ultima săptămână. 7 dintre acestea erau urmărite în baza unui mandat european de arestare

08 Sep 2018 309

Un tânăr din Constanţa, în arest. Este acuzat de comiterea unui jaf cu prejudiciu de aproape cinci milioane de euro

16 Aug 2018 1364

Bărbat, căutat de autoritățile din Italia pentru omor, depistat de polițiști. Pe numele lui a fost emis mandat european de arestare

02 Aug 2018 453

Bărbat, urmărit internațional de autoritățile din Italia, reţinut în România. Ce acuzaţii i se aduc

31 Jul 2018 437

Judecătorii din Constanţa vor analiza azi două mandate europene de arestare

31 Jul 2018 1116

Constanța. Bărbat, căutat de autoritățile din Spania pentru infracţiuni contra patrimoniului, reținut la frontieră

31 Jul 2018 419

Bărbat din Constanța suspectat de furt dintr-un magazin de bijuterii din Spania. Prejudiciul, aproximativ 4,7 milioane de euro

25 Jul 2018 1339

Mandat european de arestare pe numele unui constănţean. Îl caută autorităţile din Spania

25 Jul 2018 1112

Bărbat din Tulcea, dat în urmărire de autoritățile din Germania, depistat de polițiști. Va fi prezentat la Curtea de Apel Constanța cu propunere de arestare

17 Jul 2018 1088

Mandat european de arestare Un bărbat ar fi falsificat și traficat ilegal piese de artă

13 Jul 2018 784

Victor Negrescu „Un dialog structurat cu Comisia Europeană este important pentru un mandat de succes al României la Președinția Consiliului Uniunii Europene“

27 Jun 2018 402

Constanța. Bărbat, urmărit internaţional pentru aderarea la un grup infracțional organizat și furt calificat în Austria, reținut de agenți

27 Jun 2018 645

Oficial! Alina Bica, dată în urmărire generală

27 Jun 2018 1957

Poliţia cere mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea!

06 Jun 2018 696

Constanţa. Bărbat, urmărit internaţional pentru șantaj, furt calificat şi trafic de migranți în Italia, depistat de poliţişti

05 Jun 2018 717

Tânăr din județul Constanța, căutat de autoritățile din Germania pentru ultraj, reținut la Constanța

15 May 2018 659

Au fost numiți președintele și patru membri ai Consiliului de Administrație al Institutului European din România. Despre institut și director general

15 May 2018 1109

Tânăr din județul Constanța, dat în urmărire pentru înșelăciune, depistat la frontieră. Ce măsuri au luat polițiștii de frontieră

09 May 2018 1439

Crime de război împotriva populației civile! Cetăţean sârb, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare, reţinut la Galaţi

06 May 2018 698

Român, urmărit internațional pentru trafic de droguri, depistat de polițiștii din Alba

23 Apr 2018 847

Oficial de la DNA. Alexander Adamescu, arestat în Londra

29 Mar 2018 930

Fostul lider catalan, Carles Puigdemon, rămâne în arest

26 Mar 2018 554

Bărbat căutat de autoritățile din Italia, reținut la Constanța. Ce infracțiuni este suspectat că a comis

26 Mar 2018 970

A fost stabilită data alegerilor europarlamentare. România va avea un mandat în plus

21 Mar 2018 1059

Mandat european de arestare Judecătorii din Constanţa decid azi soarta unui tânăr din Tulcea

08 Mar 2018 701

Bărbat din Hârşova urmărit internaţional pentru proxenetism, reţinut de poliţişti

07 Mar 2018 801

Mandat european Nicuşor Alexandru Radu a fost arestat preventiv

20 Feb 2018 1028

Bărbat urmărit internațional de autoritățile din Italia, depistat de polițiștii tulceni. Ce acuzații i se aduc

19 Feb 2018 1286

UPDATE Bărbat din Mangalia, dat în urmărire de autoritățile din Italia, reținut de polițiștii IPJ Constanța. Ce acuzații i se aduc

14 Feb 2018 1449

Român, căutat de autorităţile din Italia pentru trafic de persoane şi sclavie

13 Feb 2018 443

Omul de afaceri Ioan Bene, dat în urmărire internaţională. Este condamnat pentru dare de mită

12 Feb 2018 732

Cetăţean italian urmărit internaţional, depistat de poliţiştii români. Ce acuzaţii i se aduc

09 Feb 2018 732

Mandate de arestare, puse în aplicare de poliţiştii constănţeni

09 Feb 2018 535

Bărbat urmărit internaţional de autorităţile belgiene pentru omor, depistat de poliţiştii români

23 Jan 2018 629

Bărbat căutat de autoritățile române, reținut la Vama Veche. Este suspect de tâlhărie

03 Jan 2018 986

Constanța. Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiști. Suspectul, căutat de autoritățile din Germania

28 Dec 2017 958

Tânăr din Mangalia, dat în urmărire de autoritățile din Franța și Belgia reținut de polițiștii IPJ Constanța

20 Dec 2017 1540

Mandat european de arestare Judecătorii din Italia au condamnat un bărbat din Tulcea

14 Dec 2017 859

Trei bărbați, dați în urmărire de autoritățile din Franța și Germania depistați de polițiștii români

07 Dec 2017 611